Discuțiile din spațiul public, pe marginea salarizării în sistemul bugetar, sunt benefice, dacă le purtăm onest, nu cu patimă. Și cu siguranță, nu populist, nu cu învrăjbire. Chiar dacă uneori pare că dă bine să dăm sporuri bugetarilor în prag de alegeri, ca apoi să le lipim eticheta risipei de bani publici, când asta convine sau să batem părintește pe spate antreprenorii, tot de alegeri, ca apoi să întoarcem bugetarii împotriva lor, când asta convine.
Reașezarea legislației privind salarizarea în sectorul public nu trebuie să ne ducă în zona antagonizării între bugetari și cei din mediul privat, dus-întors. Văd că lucrurile se împing mereu spre această alergătură unii după ceilalți, într-un cerc fără ieșire, fără aplecare spre soluții sau rezolvare. Calea nu este încrâncenarea și arătatul cu degetul, ci analiza obiectivă, deciziile asumate și soluțiile aplicate.
E limpede, salarizarea în România a devenit profund neunitară, iar diferitele categorii de sporuri și excepții de la regulă au oficializat inechitățile, punând în spatele lor acoperirea legii. Trebuie regândit întreg cadrul normativ? Cu siguranță. Ce NU trebuie să facem însă, este să demonizăm întreg sectorul bugetar. Sunt oameni competenți și profesioniști în această zonă, oameni care muncesc cu seriozitate, care îndeplinesc obiectivele stabilite, făcând eforturi și dincolo de ele. Stiu asta. Am lucrat cu astfel de oameni. Și sunt mulți, slavă Domnului.
O spun foarte clar, salarizarea în sistemul public trebuie să intre sub umbrela echității, iar condițiile specifice unui loc de muncă trebuie să se reflecte în salariul asumat de angajat și angajator din capul locului. Angajații trebuie să știe exact la ce se înhamă când fac pasul în relația de muncă și pentru ce se înhamă la asta. Fără sporuri, mai absurde sau mai justificate, dar apărute peste noapte, la granițele unei legi care pretinde instituirea salarizării unitare, doar pentru a fi apoi compromisă de amendamentele unor parlamentari care mai târguiesc câteva voturi, câteva like-uri la fundația propriei imagini ori o mână de susținători în plus în perspectiva unei realegeri.
E cazul să fim cinstiți cu noi înșine, de la stat la privat, de la angajatori la angajați, de la legiutor la cel care aplică legea. Privații și bugetarii nu sunt în echipe adverse, iar stabilirea cadrului legislativ corect este cheia conștientizării, și de către unii, și de către ceilalți, că echilibrul din societate are nevoie de parteneriatul onest între două categorii aflate, în realitate, în una și aceeași tabără. Împreună.
Legea salarizării UNITARE și legea privind sistemul UNITAR de pensii publice sunt două acte normative, pe cât de pretins unitare, pe atât de inechitabile, despre care vom vorbi pe larg în perioada următoare, aducând soluțiile pe masă. Clar, concret și cu bună credință față de toți cei care muncesc cu seriozitate în această țară.
Pornim de la principii sănătoase. Doar așa reușim, doar așa dezvoltăm România.
Suntem aici. Va fi bine!
Fii primul care comentează