Alin Ignat, deputat PNL: Am crescut concediul de acomodare pentru părinții care adoptă un copil, de la un an, la maximum doi ani!

Proiectul meu privind creșterea duratei concediului de acomodare pentru părinții care au adoptat un copil, de la un an, cât este în prezent, la doi ani, a trecut astăzi de votul plenului Camerei Deputaților – for decizional – și va deveni literă de lege după promulgarea de către Președintele României.

Acest proiect nu vorbește de soluții care rezolvă doar financiar o problemă, ci despre timp, o resursă de multe ori mai prețioasă. În acest caz, despre timpul petrecut împreună de familiile în care adopția naște cu adevărat părinți și copii, timp tradus în încredere unii în ceilalți, în sine și în ziua de mâine, timp tradus în atașament sigur, nevoi care primesc răspuns și pași spre echilibrul emoțional.

Asta aduce acest proiect celor care decid să adopte unul sau mai mulți copii, oameni pe care mi-i doresc și știu că ni-i dorim cu toții cât mai mulți în România pentru că, iată, suntem aici să îi sprijinim, să îi încurajăm, să îi susținem și să le mulțumim, la finalul zilei, concret, activ și cu soluții pentru ei.

Le mulțumesc tuturor colegilor care au susținut inițiativa, semnând-o alături de mine sau votând-o în procesul legislativ! E o realizare importantă pentru copiii din sistemul de protecție socială din România, pentru părinții care îi așteaptă în familie.

Așa înțeleg să reprezint oamenii din Alba în Parlament. Cu decență și seriozitate, a transmis, marți, deputatul PNL de Alba, Alin Ignat.

Despre Redacția ProAlba 37784 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*