Sâmbătă, liberalii din Alba Iulia își aleg structurile de conducere, în cadrul unui eveniment care se desfășoară, începând cu ora 11.00, la Casa de Cultură a Studenților. Pentru șefia filialei municipale s-a înscris în cursă Marius Hațegan, vicepreședintele CJ Alba și avocatul Cornel Berindei.
Declarațiile candidaților la funcția de președinte al PNL Alba Iulia, înainte de alegeri
„Dragi liberali din municipiul Alba Iulia vă anunț că mi-am depus candidatura pentru funcția de președinte a biroului politic local P.N.L Alba Iulia. Vă aștept în data de 17.07.2021 ora 11.00 la Casa de Cultură a Studenților,pentru ca împreună să apărăm valorile liberale,democrația și unitatea de partid !” (Cornel Berindei)
„Mi-am depus candidatura pentru funcția de președinte al organizației municipale PNL Alba Iulia. Din această poziție voi fi, în continuare, garantul unității liberalilor din Alba Iulia. Împreună cu colegii din Biroul Politic Local vom redeschide ușile organizației pentru fiecare membru, ghidându-ne după principiile şi valorile acestui partid istoric. Totodată, vom identifica cea mai bună soluție pentru alegerile locale din anul 2024, când Alba Iulia trebuie să redevină liberală. Nimeni și nimic nu mă va putea opri să duc PNL Alba Iulia acolo unde îi este locul, să fie cea mai importantă și mai puternică organizație locală din județ.” (Marius Hațegan)

Fii primul care comentează