ALEGERI PARLAMENTARE. Clement Negruț (PMP): Agricultura este una din resursele esenţiale ale României!

clement-negrutAgricultura este una din resursele esenţiale ale României. Ţara noastră are un potenţial deosebit prin zonele de câmpie, cu o suprafaţă însemnată, iar de-a lungul istoriei a dovedit că poate valorifica la un nivel foarte înalt acest potenţial. Ne este cunoscută tuturor expresia folosită în cazul României la mijlocul secolului trecut, de: „Grânarul Europei”, deoarece aveam o producţie uriaşă de grâu, din care o bună parte era valorificată în Europa. Astăzi, cu mare tristeţe vedem că România a ajuns să importe 900.000 de tone de pâine congelată, ceea ce reprezintă o treime din cât consumăm. Practic, una din 3 pâini pe care le consumă românii este de import, ajungând în ţara noastră congelată.

Producătorii spun că s-a ajuns în această situaţie din cauza lipsei de sprijin în agricultură şi industria alimentară. Să ne gândim că asta se întâmplă după un an de guvernare cu un premier care zice că are o experienţă deosebită în agricultură şi chiar a fost comisar european pe acest domeniu. La Ministerul Agriculturii avem la conducere un domn care a fost ţinta unei moţiuni de cenzură din cauza bătăii de joc pe care a arătat-o la adresa agricultorilor, prin întârzierea acordării subvenţiilor.

Împinşi la limita suportabilităţii, oamenii au ieşit şi în stradă. Fie că vorbim de fermele mari sau de cele medii şi chiar de cele de subzistenţă, toţi îşi calculează cu atenţie veniturile, iar subvenţia e un venit important. Unii poate au trebuit să se împrumute, în contul subvenţiei, pentru a-şi face lucrările necesare. Le plăteşte cineva acestor fermieri dobânda pe sumele împrumutate? Partidul Mişcarea Populară are stabilit un set de măsuri clare pentru rezolvarea problemelor din agricultură şi pentru eliminarea tuturor factorilor care împiedică dezvoltarea acestui sector al economiei.

Ştim că România se confruntă în fiecare an cu pericolul inundaţiilor, gospodării întregi şi terenuri agricole fiind afectate uneori ireversibil, iar cetăţenii din zonele cu riscuri trăiesc într-o stare de teamă permanentă că apele le pot distruge agoniseala de-o viaţă.

Partidul Mişcarea Populară va lupta pentru:

– regularizări masive de râuri

– prioritate naţională;

– program de irigaţii

– prioritate naţională;

– stoparea tăierilor de păduri (10 ani oprirea tă­ierilor masive ale pădurilor) cu respectarea Legii 33/2006 prin care toţi moţii au dreptul la 20 de mc de lemn anual;

Agricultura României trebuie să devină prioritate naţională.

Partidul Mişcarea Populară va lupta pentru:

– menţinerea garanţiilor publice pentru sectorul agricol prin proiecte finanţate din fonduri europene;

– sprijinirea cetăţenilor români prin acordarea de facilităţi la acordarea creditelor (C.E.C.) pentru cumpărarea de terenuri şi utilaje agricole.

– sprijinirea tinerilor pentru a intra în industria agricolă.

– susţinerea vânzării produselor agricole româneşti în pieţele urbane.

– aducerea la zi a cadastrului pe întreg teritoriul.

– politici de dezvoltare a unor spaţii de depozitare în zonele rurale pentru depozitarea legumelor şi fructelor de către micii fermieri.

Am identificat problemele existente, dar avem şi soluţii. Vrem ca agricultura să fie relansată. Nu vrem să ajungem să ne cumpărăm mâncarea pe bani mulţi, din alte ţări.

Deputat Clement Negruț, Preşedinte PMP Alba

Executat de S.C. START MEDIA CENTER S.R.L. la comanda PMP Alba, Cod unic mandatar financiar 11160002

 

Despre Redacția ProAlba 37540 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*