Albalact l-a cooptat pe Stephane Batoux în funcția de director general al companiei

Stephane BatouxAlbalact face o schimbare strategică în management, într-un moment în care compania urcă pe locul 2 în topul producătorilor de lactate din România și își consolidează tot mai strâns poziția de lider în piață prin investitii importante și proiecte noi. Stephane Batoux, fostul director general al Coca-Cola România și un executiv francez de top pe piața FMCG, a fost cooptat la vârful management-ului Albalact, pe poziția de director general. Stephane Batoux preia, astfel, planurile de dezvoltare ale companiei de la Raul Ciurtin, președintele Consiliului de Administrație al companiei, care timp de patru ani a condus Albalact și din funcția de director general. „Albalact a crescut mult în ultimii ani, a ajuns cea mai mare companie românească de lactate și astăzi este lider pe segmente importante din industrie. Strategia companiei vizează în continuare creșterea. Tocmai am încheiat investiții noi și am extins capacitățile de producție, am inovat portofoliul și am adus produse unice în piață, iar alte proiecte mari sunt în pregătire. Albalact intră într-o nouă etapă de dezvoltare, una decisivă, iar pentru a susține această etapă avem nevoie de un management bine structurat și vizionar. Întotdeauna am căutat să construim strategia companiei cu oameni buni, care știu nu doar unde să caute oportunitățile de creștere, dar și să vadă perspectiva. Stephane Batoux este un manager cu experiență îndelungată și valoroasă în industria FMCG și vine să completeze o echipă de profesioniști care a clădit temeinic evoluția și performanța companiei în ultimii ani”, a declarat Raul Ciurtin, presedintele Albalact.

Stephane Batoux se află, așadar, la conducerea companiei Albalact, în timp ce Raul Ciurtin rămâne președintele Consiliului de Administrație al companiei.“Sunt extrem de fericit să mă alătur uneia dintre cele mai dinamice companii de pe piața românească a lactatelor din ultimii cinci ani, o companie care și-a dovedit abilitatea de a fi câștigătoare cu îmbunătățirea profitabilității. Sunt, în mod special, entuziasmat de planurile strategice pe termen lung ale Albalact și voi aduce experiența mea din industria FMCG împreună cu expertiza pe piața lactatelor pentru a contribui la creșterea companiei”,spuneStephane Batoux, noul director general Albalact. Stephane Batoux vine la Albalact după un mandat de doi ani în poziția de director general la Coca-Cola HBC România. Anterior acestei funcții, Stephane Batoux a condus timp de trei ani afacerile companiei Danone România, tot din funcția de director general. Noul director general Albalact are 49 de ani și titlul MBA obținut la Înalta Școală de Comerț (École Superieure de Commerce) din Bordeaux, Franța. Stephane Batoux este tatăl a trei fete. Albalact, cel mai mare producător de lactate cu capital majoritar românesc, a urcat anul acesta pe locul 2 în topul producătorilor din industria românească de lactate. Compania a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 423.185.587 lei, în creștere cu 23% la sută, și a obținut un profit de 8.400.362 lei, cu 14% mai mare decât profitul din anul precedent. Albalact a dezvoltat recent brand-ul Zuzu cu o nouă identitate vizuală, dar și cu ambalaje și produse noi. Compania a lansat în premieră pentru România primul lapte la bidon de plastic cu mâner sub brand-ul Zuzu – un ambalaj pentru familii și pentru consumatorii de volum, foarte popular pe piața americană a laptelui. Albalact a introdus în portofoliul său și laptele în PET sub brand-ul omonim De Albalact, un brand de tradiție care a căpătat de asemenea o nouă identitate vizuală. Pentru noile ambalaje, compania a adus în fabrică unul dintre cele mai moderne echipamente de ambalare a laptelui în recipiente de plastic. Pentru proiectele lansate anul acesta, dar și pentru cele viitoare, Albalact a investit aproximativ 8 milioane de euro în modernizarea și extinderea capacității de producție a fabricii de la Oiejdea, din județul Alba. Investițiile au fost gândite să susțină creșterea companiei în următorii ani și să-i consolideze poziția pe mai multe segmente de piață. Albalact este lider cu brand-ul Zuzu pe segmentul laptelui pasteurizat, dar este lider cu Zuzu și în total piața de lapte (lapte UHT și lapte pasteurizat). Albalact este, de asemenea, lider de piață pe segmentul untului de masă și pe segmentul smântână, cu brand-ul omonim De Albalact. Extinderea în categoria iaurt cu portofoliul Zuzu a adus compania între primii trei producători de iaurt din țară, iar cu brand-ul Rarăul și portofoliul său de brânză proaspată de vaci, lansat acum doi ani, compania a urcat pe locul 2 în aceasta categorie.

Albalact – Alba Iulia este cea mai mare companie cu capital majoritar românesc din industrie. Înfiinţată în anul 1971 şi transformată în societate comercială pe acţiuni în 1990, Albalact a fost privatizată în 1999. Compania Albalact are peste 800 de angajaţi şi peste 6000 de acţionari şi este listată la categoria Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti. Albalact deţine si 99,01% din pachetul de acţiuni al societaţii Raraul Câmpulung Moldovenesc. Albalact comercializează produse proaspete pasteurizate şi UHT sub brand-urile sale Fulga, Zuzu, Fruzu, Raraul, De Albalact şi Poiana Florilor.

 

Despre Redacția ProAlba 39420 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*