Costa cam mult sa te decizi sa faci pasul asta si dupa ce l-ai facut, iti ramane asa un gust amar…parca o data cu istoria vietii mele, pleaca jumatate din mine…numele meu este Mihaela si sunt dintr-un oras frumos, plin de istorie, cu oameni cu o sete imensa de a-si vedea tara si orasul pe treptele cele mai inalte. Acest oras este Alba Iulia. Iar eu sunt unul dintre tinerii care au fost nevoiti sa-si paraseaca tara pentru un viitor mai bun dar a carui suflet a ramas acasa…
Parintii mei s-au despartit cand eu aveam 8 ani iar eu am ramas cu mama. Ea muncea la o fabrica din oras, in trei schimburi dar firma nu a mai functionat si au dat-o in somaj. Eu, cu studii de platit si ea cu o varsta la care nu se mai gasea asa usor de munca. Am decis sa vindem casa, sa putem plati viza si sa plecam in Spania. Ne cam treceau fiori gandindu-ne ca nu stiam la ce venim, nu vorbeam spaniola, eu nu lucrasem in viata mea si nu stiam face nimic. Si pentru ca nu erau bani aveam si scoli neterminate. Asta era”diploma mea”.
Am gasit pe cineva din Alba-Iulia sa ne puna viza, stiti voi cum se facea pe vremuri. Dar se pare ca acel cineva ne-a pus o viza falsa si noi fiind asa de ‘’pierdute’’ am platit (cine stia ce-i o viza falsa cand noi nu am iesit din Alba-Iulia). Am umblat sa ne recuperam banii, am trecut prin multe si pana la urma s-a rezolvat tot. In data de 21 mai, 2000 am ajuns aici, in Spania. Am gasit romani dormind in parcuri, am gasit romanul diferit ca si in tara lui : un roman cu sete de bani, de averi, gata sa faca, sa inventeze…un roman fara frica lui D-zeu, ca sa nu mai vorbim de alte etnii care faceau ravagii.Am stat in chirie cu oameni necunoscuti, fiecare isi platea camera lui, iti mancau mancarea din frigider, iti furau bani din camera….am fost pur si simplu ‘’blocata’’ de cum erau „romanii din Spania”.
La fiecare loc de munca, daca mergeai sa intrebi daca nu au nevoie de angajati, te intrebau de unde esti si cand auzeau ca din Romania, se vedea pe fata lor ca nu erau prea fericiti. Dupa trei luni de cautare, mi-am gasit un job intr-un restaurant, la bucatarie, si am stat acolo cinci ani. Sa prind si eu ceva meserie, sa am un inceput, ca Doamne greu mai era sa o iei de la zero cu tot. Mi-am facut rost de drept de munca cu timpul, am incercat sa ma integrez in lumea lor, am dat de oameni buni si oameni care cautau altele. Iar fiind romanca se asteptau la tipuri de favoruri de-a dreptul jignitoare. Dar cu educatia mea, cinstea si omenia mostenite de la bunici si parinti am trecut usor peste tot.Stiam ca in principiile mele nu intra asa ceva.
Avem multe drepturi aici ca si „straini” dar multi dintre noi dau cu piciorul si uita de unde au plecat si care este telul lor. Sa distruga imaginea Romaniei peste hotare? Sa se vanda fetele noastre pe doi lei? Sa fure si sa omoare oameni? Sa violeze? Au scoli in Romana si nu isi duc copiii sa invete limba si traditiile romanesti, pentru ca le este rusine ca sunt romani. Sunt unii care daca sunt concerte in restaurante romanesti spun : de ce sa-i dau eu banii mei la asta si sa mananc la restaurantul lui? mai bine merge si mananca la spanioli sau alte nationalitati.
Am ajuns rau, ne-am pierdut increderea in noi, in Dumnezeu,vedem numai bani si nu ne mai saturam,. Am uitat de cei sapte ani de acasa iar lumea de aici ne uraste pentru asta. Eu nu am negat si nu o sa neg niciodata de unde vin si sunt mandra ca sunt roamanca, ardeleanca, din Alba-Iulia, oras pe care il am mereu in suflet. Si de cate ori se poate prefer o vacanta acolo, printre ai mei, pe care nu-i uit o clipa in viata mea de zi cu zi. E ca si cum cu trupul esti aici dar cu sufletul mereu acolo…Salutari, dragii mei albaiulieni !
Mihaela, albaiulianca din Spania
Doamne tu Mihaela ca ai așa de multă dreptate.
Eu când am plecat din România si m-am mutat in Germania si le spuneam de unde sunt se uitat la mine de parca eram cea mai jegoasa persoana din lumea asta. Apoi m-am mutat in America după câțiva ani. Aici nu e atât de rău cel puțin in majoritatea statelor dar in Florida sunt romani cu grămada si când am fost acolo in vacanța mia spus o alta românca sa nu spun nimănui de unde sunt si sa nu vorbesc cu romanii de acolo pentru ca sunt foarte rai si fixati numai pe bani. In fine ceva de genul cum spuneai tu. Eu eram atât de fericita ca o sa fiu printre romani ( ceva ce nu am avut pentru 8 ani ) dar sa sti ca a avut dreptate prietena mea. Romanii din Florida sunt exact cum mia spus ea ca sunt si in plus sunt si rasisti…din păcate se pare ca nu contează in ce tara merg romanii…fac o impresie foarte rea care pune o imagine la fel de rea peste toți romanii.
Dupa 8 ani de locuit intr-o tara „straina”, am invatat urmatorul lucru: de fiecare data cand am cautat sa vad ce fac cei din natia romana aici sau sa le urmez pretioasele sfaturi, fie n-am invatat nimic, fie am pierdut timpul, fie am facut o gafa. E o palma care daca o iei doare sau cel putin ar trebui sa doara. Daca te orientezi spre a cauta care sunt cerintele si valorile acelei societati “straine”, care sunt obligatiile tale si nu numai drepturile, care-ti sunt limitele si aptitudinile tale de “strain” si ce anume poti face concret ca sa te diferentiezi de restul si sa raspunzi standardelor tarii respective, esti pe calea cea buna. Daca nu, ramai blocat intr-o lume a neputintei invatate (ca doar in Spania e discriminare, asa ca nu te poti afirma). Si uite asa drama dorului de tara ia proportii…pentru ca nu ne putem percepe si nu acceptam alta perceptie de sine in afara celei de a fi “un strain printre straini”.
iulia, vreau doar sa spun ca ai prins ideea esentiala a acestui articol(mai ales prin prisma convietuirii timp de 8 ani printre „frati”), care de altfel evidentiaza foarte clar instrainarea romanului de ceilalti semeni, tu ai facut un rezumat foarte elocvent si realist de a spune lucrurilor pe nume, eu atat doresc sa mai adaug: devin rai nu doar ptr ca devin din ce in ce mai lacomi sau ptr ca au trecut prin diferite stari si greutati, ajutandu-se singuri, dar se autoinstraineaza tocmai din cauza faptului ca sunt ori”mai destepti”, ca un fel de temperament tipic, ori sunt la fel de prosti precum la inceput, crezand ca sunt mai interesanti daca triseaza bunul simt si omenia.
in plus de asta-in strainatate s-au intalnit romani care nu au avut f multe tangente in patria mama, din toate zonele si regiunile Romaniei, iar aici au f obligati sa acceada sau nu in cadrul unei comunitati de romani diferiti(dar acolo unde exista comunitate de romani, proveniti din acelasi oras, nu cred ca sunt probleme de adaptare sau mentalitate, bine acum depinde si de nivelul personal/general de formare, cultura, educatie si istorie (al lor sau al orasului din care provin))
Bravo Mihaela,se vede ca ai un suflet mare si tarie de caracter,nu multi au curajul sa-si spuna povestea asa cum ai facut-o tu,dar…ma tem ca asta iti va atrage si critici…nu conteaza,tine capul sus si mergi mai departe.E regretebil ca ai mare dreptate in ce priveste pe multi romani din strainatate,setea de bani si rasismul de care dau dovada ne fac multe probleme celor care incercam sa ducem o viata mai buna si decenta.Ma regasesc in cele spuse de tine(felul cum esti privit cand cauti un loc de munca si spui de unde vi,am trecut si eu prin asta)dar…vreau sa mai mentionez un lucru ce se intampla frecvent si anume:gasesti de munca la cate un roman mai scapatat,muncesti de iti ies ochii si cand sa te plateasca …se face ca ploua sau si mai rau…sunt multe de spus dar…eu imi doresc mult ca cei din tara sa inteleaga ca nu stam aici departe doar de dragul de a sta printre straini,sa inteleaga ca daca avem un ban am muncit zi lumina,7 zile din 7,dar gandul si sufletul nostru este ACASA,IN ROMANICA NOASTRA,IN ORASUL NOSTRU DE SUFLET-ALBA IULIA !!
de-ar fi toti ca ardelenii, am avea numai de castigat atat in tara cat si in strainatate
ar fi bine sa nu generalizezi,ca nu toti romanii sunt asa cum ii descrii tu!e vorba de nivelul de cultura si civilizatie a unora dintre noi.la fel cum sunt acei romani sunt si spanioli,germani sau olandezi,probabil in alte procente dar exista.
Vasi la asta ma refeream!Fiecare tara au oameni buni si rai,iar ai nostrii se stiu ei care sunt cu musca pe caciula,eu am vorbit in general despre ceea ce am trait eu si ce am vazut.Imi pare rau ca istoria nu a fost pe gustul tau,crede-ma nici pe al meu.TRIST DAR ADEVARAT…te salut