La data de 24 martie 2018, în jurul orei 19.35, poliţiştii Biroului Rutier Alba Iulia au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, produs la intersecţia B-lui Transilvaniei cu B-dul Revoluţiei din municipiu. O femeie de 61 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj spre dreapta şi a acroşat un autoturism parcat. În urma testării conducătoarei auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de conducătoarea auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Fii primul care comentează