Alba Iulia: Impozitele și taxele locale se încasează începând din 18 ianuarie 2016, ora 12.00. Primăria a comunicat motivele întârzierii

taxeImportant pentru persoanele fizice și persoanele juridice din municipiul Alba Iulia! Impozitele și taxele locale se încasează de către Direcția Venituri a municipiului Alba Iulia începând de luni 18 ianuarie 2016, ora 12.00, motivele întârzierii fiind următoarele: Codul Fiscal (Legea 227/2015) publicat în Monitorul Oficial al României în 10.09.2015, obligă autoritățile administrației publice locale să adopte hotărâri privind stabilirea taxelor și impozitelor locale, aferente anului 2016. Consiliul local al municipiului Alba Iulia a adoptat Hotărârea nr. 359/20.11.2015, privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe, taxe speciale și amenzile aplicabile în anul 2016. În data de 31.12.2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 358/2015 prin care au fost aduse o serie de modificări Codului Fiscal, un exemplu fiind suprafața de teren de 400mp care conform Codului fiscal adoptat inițial trebuia calculată ca și teren cu construcții pentru fiecare parcelă de teren intravilan, fiecărei parcele de teren atribuindu-i-se obligatoriu denumire de stradă și număr poștal. Legea nr. 358/2015 publicată în Monitorul Oficial din 31 decembrie 2015, modifică această prevedere legală și stabilește că suprafața de 400mp se ia o singură dată din suprafața de teren cea mai mare în ordine descrescătoare; Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin HG nr. 1/2016 și publicate în Monitorul Oficial din 13.01.2016, prevăd că suprafața de 400mp se calculează ca teren cu construcții pentru fiecare categorie de folosință a terenurilor, respectiv: arabil, pășune, fâneață, etc. Sub rezerva că Normele metodologice nu au ținut cont de Legea nr. 358/2015, în așteptarea unor clarificări din partea Ministerelor de resort, am sistat încasarea impozitelor și taxelor locale din data de 14.01.2016 până în data de 18.01.2016 ora 12.00.În perioada 14 – 18.01.2016 se încasează doar amenzi, taxe judiciare și taxe extrajudiciare.

Biroul de presa al Primariei Alba Iulia

Despre Redacția ProAlba 39792 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*