Peste 10.000 de oameni vor lua loc la masa lungă de 2,7 kilometri, construită din materiale reciclabile, în jurul Cetății Alba Carolina, care are șansa să intre în Guinness World Records
Alba Iulia se pregătește să stabilească recordul pentru cea mai lungă masă din lume realizată din materiale reciclabile. Inițiativa are loc în cadrul unui eveniment istoric “Masa Care Unește”, organizat de Bloom The World, în cetatea Alba Carolina, pe data de 13 septembrie, de la ora 16:00. Inițiatorii vor construi, în jurul cetății o masă din materiale reciclabile, cu o lungime de 2,7 kilometri, care are șanse să intre în Guinness World Records. Peste 10.000 de invitați din toată țara și alte 1.000 de persoane implicate în organizare vor lua parte la evenimentul care, pe lângă masa comunitară, va avea și concerte live, spectacole ale ansamblurilor folclorice și activități pentru copii.
Care e povestea evenimentului “Masa Care Unește”
Evenimentul “Masa Care Unește” face parte dintr-o serie de astfel de mese comunitare inedite organizate de Bloom The World în locuri spectaculoase din România, precum masa de pe masivul Muntele Mic, în Munții Retezat sau Peștera Meziad. Fiecare eveniment “Masa Care Unește”, o adevărată sărbătoare dedicată comunității, care aduce împreună oameni de pretutindeni și promovează tradițiile românești, gastronomia locală și sustenabilitatea. Astfel, organizatorii au știut că Alba Iulia, orașul Marii Uniri, merită un eveniment de renume mondial.
“Vrem să punem Alba Iulia pe harta mondială și să devină mai cunoscută. Sunt multe locuri care merită descoperite aici. Chiar dacă este un județ mic, de obicei comunitățile mai mici sunt mai bine închegate și există o relație mai strânsă între oameni. Este locul meu natal și m-am gândit să fac acasă “Masa Care Unește” și de dragul amintirilor și de dragul prezentului și al viitorului. Faptul că aducem împreună 10.000 de oameni și o echipă de peste 1.000 de susținători, pentru a crea ceva frumos și pentru a da mai departe bucuria, e clar că acest lucru trebuie să continue, pentru că un astfel de eveniment produce o stare de bine și ar fi păcat să ne oprim aici, să nu continuăm.”, a declarat Alexa Vîlcan, Director General Bloom The World.
,,Masa Care Unește”, în cifre
Dincolo de intrarea în Cartea Recordurilor, “Masa Care Unește” înseamnă și cel mai mare efort comunitar, în care peste 40 de companii de renume au pus mână de la mână și au donat de la mâncare, băuturi, până la bănci, farfurii, tacâmuri, flori, detergenți și șervețele. Peste 1.000 de voluntari, de toate vârstele au contribuit la asamblarea mesei, la organizarea evenimentului cu toate toate activitățile sale. Pentru construirea mesei lungi de 2,7 kilometri, în jurul cetății Alba Carolina, s-au folosit aproape 1.500 de europaleți, 2.700 de panouri doka care au fost transportate cu 10 camioane. 5,4 kilometri de bănci și scaune vor fi așezate în jurul mesei. Masa va fi decorată cu 10.000 de fire de flori, iar pe ea se vor regăsi și 10.000 de farfurii din ceramică reciclată, special create pentru eveniment de către Fabrica Apulum. Pentru masa comunitară, la care invitații vor participa gratuit, se vor pregăti 5 tone de mâncare, la care se vor utiliza 5.000 de litri de apă.
„Dincolo de înscrierea în Guinness World Records, ceea ce ne dorim este să arătăm că România poate fi un exemplu de solidaritate, creativitate și forță comunitară. Este un proiect în care companii mari și mici, voluntari și autorități au ales să stea la aceeași masă – la propriu și la figurat – pentru a transmite un mesaj de unitate. Pentru Magic Maker Communication, a fi parte din această poveste înseamnă a transforma un eveniment într-o platformă de comunicare cu impact național și internațional.”, a adăugat Mădălin Nițis, General Manager Magic Maker Communication, co-organizator.
Activități pentru întreaga familie la “Masa Care Unește”
Evenimentul de la Alba Iulia va transforma Cetatea Alba Carolina într-o adevărată scenă a tradițiilor și culturii românești. Vizitatorii vor putea descoperi autenticitatea folclorului prin spectacolele Tulnicăreselor Moțate și ale ansamblurilor populare din zonă, dar și prin show-urile de reenactment cu daci și romani prezente în cetatea din Alba Iulia. Cei mici vor avea parte de zone dedicate pentru joacă, cluburi de lectură și ateliere creative organizate de partenerii evenimentului. Ziua se va încheia spectaculos, cu un concert live al trupei The Motans.
„Am avut șansa să fiu implicat în mai multe proiecte atestate Guinness World Records, dar cred că Masa Care Unește are o dimensiune aparte. Nu vorbim doar despre cifre și kilometri, ci despre o comunitate întreagă care se așază la aceeași masă, cu aceeași energie și aceeași dorință de a fi împreună. Pentru noi, cei din echipa Asociației 11even, este o bucurie și o responsabilitate să fim parte dintr-o inițiativă care arată că România are puterea de a crea momente memorabile, cu impact pozitiv, care rămân în istorie și în sufletele oamenilor.”, a subliniat Ovidiu Neamțu, Fondator 11even.
Evenimentul “Masa Care Unește” este organizat de Bloom The World, Magic Maker Communication, Asociația 11even, AVA Smart Events, Vânzător de idei și susținut de Primăria Municipiului Alba Iulia.
Despre Bloom The World
Bloom The World este o echipă dedicată promovării creative a tradițiilor românești și a sustenabilității. Fondată în 2019, de Alexa Vîlcan – o tânără antreprenoare din Alba Iulia, organizația s-a remarcat prin evenimente spectaculoase ce îmbină natura, cultura și gastronomia locală. Printre acestea se numără masa organizată în Peștera Meziad, o experiență inedită care a transformat un spațiu natural unic într-o adevărată scenă culturală și culinară, masa de pe masivul Muntele Mic, în Munții Retezat, unde a fost necesară transportarea mesei cu elicopterul din cauza terenului accidentat. Aceste inițiative reflectă angajamentul organizației de a crea experiențe memorabile, inspirate de autenticitatea românească.
Despre Magic Maker Communication
Magic Maker Communication este o agenție de comunicare, parte a grupului UNTOLD Universe, specializată în PR, strategie de brand, relații media, influencer marketing și organizare de evenimente. Cu o experiență solidă în comunicarea strategică integrată, Magic Maker Communication a promovat proiecte din diverse domenii precum entertainment sau business care aduc împreună comunități și lideri de opinie. Agenția a contribuit la dezvoltarea unor inițiative menite să genereze schimbări pozitive în societate.
Cel mai mare efort comunitar – peste 40 de companii partenere
Partenerul principal Kaufland România a contribuit la construirea mesei reciclabile cu 1.500 de europaleți, pahare reciclabile și 20.000 de deserturi pentru participanți. Masa din materiale reciclabile a fost construită de Fabrica de Ambalaje Cartonate cu sprijinul Traust Construct și Dupex. Vel Pitar va asigura pâinea pentru 10.000 de persoane, iar Fairy va pune la dispoziția participanților o instalație de spălare a vaselor după eveniment. Apulum va oferi celor 10.000 de participanți farfurii din ceramică reciclată. CTC Group va oferi 10.000 de sacoșe, iar Garage Flowers va decora masa cu 4.000 de vaze cu flori.
BCR a înființat o platformă de donații și a susținut financiar evenimentul, în timp ce Pepsi va pune la dispoziție vitrine frigorifice, umbrele și 1.000 de sticle de răcoritoare pentru voluntari. Cofetăria Corina va oferi 1.250 de platouri cu prăjituri, iar Exotic Fruit va aduce 10.000 de legume și 10.000 de fructe. Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești vor oferi 10.000 de sticle cu apă, 200 de sticle de vin, vitrine frigorifice și umbrele. Caraiman va contribui cu bănci pentru 10.000 de persoane.
Elit va pune la dispoziție 1.250 de platouri cu mezeluri, iar Delaco 27 000 de felii cascaval, 2500 de bucati de branza pufoasa. Albatros va contribui cu 10.000 de ouă, iar avis3000.ro va aduce 10.000 de aripioare de pui. Depa, Albalact și Zuzu vor oferi 20.000 de produse lactate, în timp ce Elfi va asigura șervețele pentru 10.000 de participanți. Apidava va oferi 10.000 de plicuri cu miere, iar Casa Auto Sebeș va facilita transportul reprezentanților Guinness World Records.
Alte companii partenere care au contribuit prin donații și sponsorizări la eveniment sunt: D’ale lui Vesa, La Vizitiu, Cartonero, DIGI, Oprean, Menatwork, Hotel YVY, Centru de Imagine, Ma Tech Labs, OZ-Hami, Hotel Cetate, Astoria, Hotel Transylvania, Hotel Mercure Alba Iulia, Hotel Aura Unirii, De la Georgia, Amethyst, Zlatna, Transeuro Mezeluri.
Ghid complet pentru “Masa Care Unește”
Informații utile despre acces și programul evenimentului de la Alba Iulia cu peste 10.000 de participanți
A început numărătoarea inversă la Alba Iulia. Mai sunt doar câteva ore până la „Masa care Unește”, evenimentul care își propune să readucă orașul în Guinness World Records, de această dată pentru cea mai lungă masă construită din materiale reciclabile. Peste 10.000 de persoane din Alba Iulia și din alte orașe sunt așteptate sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 16:00, la masa comunitară ce va avea loc în jurul Cetății Alba Carolina, la o masă de 2,7 kilometri. Având în vedere numărul mare de participanți și turiști, organizatorii, împreună cu Primăria Municipiului Alba Iulia – partener al evenimentului – au realizat un ghid menit să faciliteze accesul și să ofere participanților o experiență memorabilă la „Masa care Unește”.
Participarea la eveniment este gratuită, însă a necesitat înscrierea pe platforma oficială www.masacareuneste.ro. Cei înscriși au primit pe e-mail un cod pe baza căruia vor ridica brățările de acces.
Cum obțin brățara de acces?
Brățările se ridică din punctul special amenajat la intrarea de pe Podul Unirii, lângă Monumentul Unirii, pe baza codului primit la înscriere. Dacă o persoană a făcut rezervarea pentru mai mulți participanți, este responsabilă de ridicarea tuturor brățărilor aferente adresei de e-mail folosite la înscriere.
Program de ridicare al brățărilor
- 11 septembrie, între 10:00 și 20:00;
- 12 septembrie, între 10:00 și 20:00;
- 13 septembrie, între 10:00 și 14:00.
Pentru evitarea cozilor și a aglomerației în ziua evenimentului, organizatorii fac un apel la locuitorii orașului Alba Iulia, să ridice brățările de acces până pe 12 septembrie. De asemenea, ei recomandă participanților să evite folosirea mașinilor personale pentru a sosi la eveniment.
6 zone de access la masa pentru cei care si-au rezervat locul, cu intrări la separate, începând cu ora 16.00
Brățările de acces au 6 culori diferite, aferente celor 6 zone din cadrul evenimentului. Fiecare zonă beneficiază de o intrare dedicată care poate fi accesată astfel:
- Intrare 1 – Negru – (La Vizitiu) Intrare dinspre Strada Crișan, lângă Casa de Cultură a Sindicatelor.
- Intrare 2 – Verde – (Restaurant Dante) Intrare dinspre Str. Unirii, lângă cafeneaua Dante.
- Intrare 3 – Albastru – (Spațiile Ryma) Intrare dinspre Str. Geminar, Poarta a VII-a a Cetății.
- Intrare 4 – Roșu – (Barieră Pub13) Intrare dinspre Aleea Sf. Capistrano, Bariera de acces pentru mașini.
- Intrare 5 – Mov – (Tunel bisericuță din lemn) Intrare dinspre Bvd. Încoronării, tunelul de acces în șanțurile cetății.
- Intrare 6 – Portocaliu – (Restaurant Unio Vini) Intrare dinspre Str. Apullum, lângă restaurant Unio Vini.
Accesul pe bază de brățară începe sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 16:00. Purtarea brățării în timpul evenimentului este obligatorie, iar aceasta are afișate și informațiile privind sectorul de masă alocat. Voluntarii și panourile de direcționare vor ghida participanții către locurile lor.
Activități pentru toate vârstele și concert live al trupei The Motans
Evenimentul de la Alba Iulia va transforma Cetatea Alba Carolina într-o scenă a tradițiilor și culturii românești. Va fi o sărbătoare deschisă tuturor locuitorilor orașului, chiar și celor care nu au prins loc la masa comunitară. Vizitatorii vor putea descoperi autenticitatea folclorului prin spectacolele Tulnicăreselor Moațele și ale ansamblurilor populare din zonă, dar și prin show-uri de reenactment cu daci și romani, desfășurate în cetate. Cei mici vor avea la dispoziție zone dedicate pentru joacă, cluburi de lectură și ateliere creative organizate de partenerii evenimentului. Atmosfera de sărbătoare va fi completată de muzică live de calitate, adusă pe scenă de unii dintre cei mai îndrăgiți artiști ai momentului. The Motans, Miniraver, Cristian Alexievici Band și Moving Elements vor susține pe 13 septembrie show-uri pline de energie.
Accesul la concerte este gratuit și disponibil pentru publicul larg, începând cu ora 19:00.
Program eveniment
- 16:00 – Acces pe zone pentru cei care si-au rezervat locul la masa, conform brățării
- 17:30 – 18:30 – Masa comunitară cu 10.000 de participanți
- După ora 19:00 – Anunțul Guinness World Records și începutul programului artistic pe scenă cu participare gratuită
„Masa care Unește este mai mult decât o masă de 2,7 kilometri. Este un simbol al legăturilor dintre oameni, al puterii comunității și al felului în care tradițiile pot prinde viață în prezent. Pe 13 septembrie, în jurul Cetății Alba Carolina, nu ne adunăm doar pentru a stabili un record Guinness, ci pentru a arăta că atunci când stăm împreună la aceeași masă, suntem mai aproape unii de alții și de identitatea noastră comună. Este un eveniment pentru întreaga comunitate din Alba Iulia și din împrejurimi, pentru familii, pentru copii, pentru tineri și vârstnici deopotrivă. o sărbătoare care ne arată că adevărata forță stă în a fi împreună.”, a declarat Alexa Vîlcan, Director General Bloom The World.
Evenimentul „Masa Care Unește” este organizat de Bloom The World, Magic Maker Communication, Asociația 11even, AVA Smart Events, Vânzător de Idei și susținut de Primăria Municipiului Alba Iulia.
„Cred cu tărie că Alba Iulia merită să strălucească în toată lumea, iar proiectul „Masa Care Unește” este o șansă unică de a pune din nou orașul nostru pe harta recordurilor mondiale. Este un proiect ambițios, special și plin de suflet, prin care Alba Iulia poate intra pentru a treia oară în Guinness World Records. Am susținut cu toată inima această inițiativă, pentru că nimic nu mi se pare mai frumos decât să ne așezăm la aceeași masă, împreună, 10.000 de oameni, să ne simțim aproape unii de alții și să ne bucurăm de frumusețea Cetății Alba Iulia. Alba Iulia merită descoperită în fiecare detaliu: prin istoria ei, prin oamenii ei și prin momentele care creează împreună amintiri de neuitat.”, a adăugat Gabriel Codru Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.
Parteneri comerciali:
Evenimentul „Masa Care Unește” este susținut de partenerul principal Kaufland, Fabrica de Ambalaje Cartonate, Traust Construct, Dupex, Vel Pitar, Fairy, Apulum, CTC Group, Garage Flowers, BCR, Pepsi, Cofetăria Corina, Exotic Fruit, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Caraiman, Elit, Delaco, Albatros, avis3000.ro, Depa, Albalact, Zuzu, Elfi, Apidava, Casa Auto Sebeș, D’ale lui Vesa, La Vizitiu, Cartonero, DIGI, Oprean, Menatwork, Hotel YVY, Centru de Imagine, Ma Tech Labs, OZ-Hami, Hotel Cetate, Astoria, Hotel Transylvania, Hotel Mercure Alba Iulia, Hotel Aura Unirii, De la Georgia, Amethyst, Transeuro Mezeluri.
foto/Cosmin Szekely

Fii primul care comentează