


Cele două părți au explorat posibilitatea HP de a deschide un centru de suport sau de competență în Alba-Iulia, facilitând astfel crearea de locuri de muncă pentru cetățenii orașului și instituind un punct de referință pentru potențialul profesional foarte bun pe care îl are această zonă a țării. În timpul întâlnirii, compania americană a prezentat mai multe soluții care pot fi implementate rapid și eficient și de care pot beneficia domenii esențiale pentru cetățeni. Una dintre direcții a implicat oportunitatea de a implementa o soluție de telemedicină prin care să se monitorizeze de la distanță starea de sănătate a cetățenilor aflați în zone îndepărtate ale județului sau pentru care deplasarea la unitățile sanitare sau spitalicești cele mai apropiate este foarte dificilă. Practic, prin intermediul unei camere video conectate la un laptop și al unui echipament de monotorizare care transmite laptopului funcțiile vitale ale pacientului, orice medic de familie poate cere confirmarea diagnosticului de la un medic specialist aflat la un spital județean sau regional, pacientul fiind apoi anunțat dacă are nevoie de internare într-o unitate spitalicească pentru tratament. O altă posibilitate discutată în cadrul întâlnirii a fost dezvoltarea unei soluții de cloud computing care să fie folosită ca platformă pentru proiecte educaționale, în felul acesta fiind posibilă deschiderea accesului oamenilor la beneficiile educației la distanță.
Fii primul care comentează