Miercuri, în urma unei sesizări primite de la cetățenii din cartierul Oarda de Jos, un echipaj al Poliției Locale Alba Iulia s-a deplasat pe strada Garoafelor, unde au fost identificate două persoane de sex feminin, însoțite de copii, care apelau la mila publicului.
Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional pentru cerșetorie, împotriva acestora fiind continuate cercetările pentru comiterea infracțiunii de folosire a minorului în scop de cerșetorie. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acestea sunt însoțite de un grup mai mare de persoane, venite din județul Cluj și care s-au instalat, în mod ilegal, cu căruțe și animale domestice, sub podul de trecere a căii ferate de peste râul Mureș.
La fața locului au fost legitimate 15 persoane (adulți și minori), cărora le-a fost pus în vedere să părăsească zona, având în vedere faptul că, pe parcursul șederii lor în oraș aceștia cerșesc, producând astfel disconfort și o stare de nesiguranță cetățenilor.
Pe această cale, subliniez, așa cum am făcut-o în mai multe rânduri, în Alba Iulia cerșetoria și alte fapte care produc disconfort sau o stare de nesiguranță, nu sunt și nu vor fi tolerate, siguranța și protecția albaiulienilor fiind primordial, a transmis viceprimarul Emil Popescu.

Fii primul care comentează