Primarul Gabriel Pleșa a avut ieri o întâlnire cu cetățenii de pe străzile Mărășești și București, la care au participat reprezentanții Serviciului Rutier din cadrul IPJ Alba și ai departamentelor de specialitate din Primăria Alba Iulia. În urma discuțiilor, s-a decis ca începând de vineri, 3 noiembrie 2023, circulația rutieră pe strada Mărășești să se desfășoare în ambele sensuri, mai ales că au fost finalizate lucrările la iluminatul public stradal.
Circulația rutieră în intersecția strada Mărășești – strada București – DJ 107 (Calea Ciugudului) va fi dirijată, cu circulația prioritară pe traseul strada București – DJ 107 (Calea Ciugudului). În intersecția strada Mărășești – strada Gheorghe Doja, drumul prioritar va fi strada Mărășești.
Conform avizului Serviciului Rutier din cadrul IPJ Alba, aceste modificări vor fi valabile pentru următoarele 6 luni. Situația traficului rutier pe străzile Mărășești și București va fi monitorizată în continuare de către Poliția Rutieră și serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Alba Iulia, în scopul identificării și soluționării unor eventuale disfuncționalități, a transmis, joi, administrația locală din Alba Iulia.
În data de 27 ianuarie, poliţiştii de siguranţă publică din Alba Iulia au întocmite acte premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, faţă de C.A.P., o tânără în vârstă de 21 de ani, …
Lucrători din cadrul Biroului de Investigații Criminale a Poliţiei municipiului Alba Iulia au reușit identificarea persoanei bănuite de un furt comis în data de 22 septembrie 2015, ca fiind G.I., o femeie de 42 de …
Alianța USR-PLUS lansează în premieră în România prima consultare cetățenească care va sta la baza deciziei privind formarea majorității politice în Consiliul Local Alba Iulia. Consultarea „Albaiulienii hotărăsc majoritatea în Consiliul Local” se va desfășura …
Fii primul care comentează