Alba Iulia a găzduit o Conferință națională organizată de Rotary District 2241 România și Republica Moldova și Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis

Diversitate, Echitate, Incluziune au fost reperele centrale în jurul cărora s-a desfășurat Conferința ”Deschideți aripi!”, în perioada 28 – 30 martie, la Alba Iulia.

Evenimentul a fost organizat de Rotary Internațional District 2241 Romania și Republica Moldova – Comitetul Districtual: Diversitate, Echitate, Incluziune și Apartenență și Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis.

Pe parcursul a două zile pline de încărcătură emoțională, participanții și invitații conferinței au avut prilejul să împărtășască viziuni, bune practici precum și modalități de implementare concretă de cultivare a diversității, echității și incluziunii în societatea contemporană.

Prima zi a festivalului a fost dedicată culturii și momentelor de socializare, oferind o introducere perfectă în ceea ce a reprezentat un weekend memorabil.

Seara de vineri, 28 martie, a reprezentat o conexiune la cultura și istoria comunității rrome, prin vizionarea filmului „Șatra”, o capodoperă regizată de Emil Loteanu, cu muzica inconfundabilă a lui Eugeniu Doga. Vizionarea a fost completată de dezbaterea moderată de domnul Gruia Bumbu – fost Secretar de Stat -Agenția Națională pentru rromi, Președinte Pakiv România, ce a adus în prim-plan importanța reprezentării culturale și a poveștilor autentice dintr-o comunitate etnică existentă de secole în Europa, dar și provocările istorice și contemporane cu care s-a confruntat și necesitatea programelor de echitate și incluziune socială.

Seara a continuat cu unul dintre cele mai emoționante momente – vernisarea expoziției „Mâini dibace”, unde elevii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Alba Iulia, coordonați de profesorii Mariana Filip, Ana Maria Petric și Roxana Oaida, și-au prezentat lucrările realizate cu talent și pasiune: pictură pe sticlă, acuarelă și modelaj plastic.

Ziua de sâmbătă, 29 martie, a fost dedicată Conferinței ”Deschide aripi!”, gazdă a evenimentului fiind Aula9 a Universității ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Au fost prezenți la prelegerile din cadrul conferinței, reprezentați ai administrației publice locale și centrale, reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale, profesori și sutudenți, rotarieni precum și un public larg interesat de subiectele dezbătute pe tot parcursul evenimentului.

Conferința a fost deschisă de Guvernatorul Rotary District 2241 România și Republica Moldova – doamna Mihaela Vlad, prin simbolica bătaie în clopotul rotarian și intonarea imnurilor de stat ale României, Republicii Moldova și imnului Rotary Internațional, precum și prin mesajul adresat prin care accentuează faptul că Diversitatea, Echitatea, Incluziunea și Apartenența nu sunt doar principii pe o listă Rotary, ci valori care ne ghidează acțiunile.

Au adresat mesaje de bun venit participanților la conferință: primarul municipiului Alba Iulia – domnul Gabriel Pleșa, reprezentantul Consiliului Județean Alba – domnul Gabriel Rustoiu, reprezentantul Universității ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia – doamna profesor universitar Teodora Popescu. Moderator al conferinței a fost doamna profesor universitar Diana Câmpan de la Facultatea de Filologie din cadrul universităţii.

În cadrul primului panel al conferinței au avut discursuri privind politicile naționale referitor la diversitate, echitate și integrare în societate: Camelia Botezatu, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României ; Excelența Sa, Consulul Onorific al Republicii Moldova la Baia Mare, Florentin Tuș; Excelența Sa, Consulul Onorific al Republicii Mexic la Cluj Napoca, Dorin Zăgrean; Excelența sa, Consul al Republicii Ungaria la Cluj-Napoca, Miklós Horváth-Oszkó. Profesor universitar  Dr. Radu  Dan  Simion, Facultatea de Filozofie,  Universitatea Babes Bolyai  Cluj Napoca a analizat aceste deziderate din perspectiva eticii în societate și în managementul instituțiilor. Alocuțiuni din perspectiva activităților concrete implementate în aceste domenii au fost prezentate de domnul Gruia Bumbu – președinte Asociația Pakiv România și domnul Mihai Tonea – director general adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba.

Un moment de reverberație și aplauze continue la reprezentat intervenția doamnei Gina Gogean Groza, multipla campioană mondială la gimnastică, cu alocuțiunea – Viziunea unei campioane asupra egalității de șanse în sport.

Sesiunea a doua a conferinței ”Deschide sufletul – povești din această lume” a fost dedicată învingătorilor, celor care, în pofida grelelor încercări avute în viață, au găsit calea de a învinge obstacole, de a se autodepăși, de a realiza lucruri incredibile. A fost, cu siguranță, cea mai emoționantă și plină de speranță parte a Conferinței ”Deschide aripi!”, în care lacrima din colțul ochiului s-a șters cu zâmbetul optimismului pentru toți participanții.

Experiențe și încercări au fost prezentate de Învingătorii: doamna Anișoara Mârza Gog, membru Comitet Districtual Rotary : Diversitate, Echitate, Incluziune; domnul Sebastian Onac: Președinte Fondator al Asociației Maria Beatrice Alba Iulia; domnul Levente Polgar, primul sportiv cu dizabilități , care a participat la ultramaratonul de la Cercul Polar și la ultramaratonul Tor des Geants 2024, cel mai greu ultramaraton din lume; doamna Angela Pănăzan, fondatorul Asociației “Zâmbet pentru Diana”.

A treia parte a sesiunii a fost alocată bunelor practici și perspective de abordat în domeniu, interocutori fiind: domnul Florin Cosmin Stanciu, CEO al CTC Group, fondator Academia de fotbal Optimum Alba Iulia; domnul Simion Mihon – dr. în Știinte economice, profesor asociat la Universitatea “1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia – Contribuția economico-socială a persoanelor cu dizabilități. Perspective; doamna Eliza Boilă – psiholog principal, Președinte al Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis – Deschide sufletul. Impactul diversitatii asupra sănătății mentale; doamna Monica Paul – inspector, Inspectoratul Școlar Județean Alba – Învățământ Special; doamna profesor Helga Lorincz – inspector, Inspectoratul Județean Alba Învățământ Minoritatea Maghiară și Germană; domnul Horia Moruțan – medic veterinar, director proiect și doamna profesor universitar dr. Teodora Popescu – coordonator al proiectului rotarian ”Dezvoltarea competențelor profesorilor pentru o educație incluzivă a tinerilor din medii defavorizate”.

Sesiunea a fost încheiată de doamna Mihaela Vlad – Guvernatorul Rotary District 2241 România și Republica Moldova care a dat citirii și a semnat în fața participanților,

” Rezoluția Diversitate Echitate Incluziune District 2241” și ”Codul de Conduită” ca măsură de implementare imediată în cluburile Rotary.

Ultima parte a evenimentului a cuprins Atelierul interactiv pentru copii și tineri ”Dialoguri Interculturale”. Au avut prezentări domnul Ladislau Farkaș – director al Seminarului Teologic Catolic din Alba Iulia și doamna Cristina Voinea – profesor de limba germană și președintă a Comitetului rotarian Youth Exchange Program.

Tinerii din cadrul Seminarului Teologic Catolic din Alba Iulia au prezentat tradiții si obiceiuri din comunitatea maghiară și au interpretat muzică instrumentală tradițională. În același registru, doi copii de la Liceul German Sebeș au prezent portul săsesc și un dans traditional. Nu în ultimul rând, copii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Alba Iulia au arătat, prin pași de vals, sensibilitatea și dăruirea lor.

Tinerii participanți la atelierul interactiv au demonstrat că dialogul este calea de unitate în diversitate, toți oamenii având calități unice care trebuie potențate pentru a fi descoperite.

În încheierea conferinței, organizatorii, prin doamna Mariana Filip – Președintele Comitetului Districtual Diversitate, Echitate, Incluziune, doamna Eliza Boilă – Președinte Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis și domnul Ovidiu Coș – Viceguvernator Rotary District 2241 România și Republica Moldova, au adresat mulțumiri vorbitorilor, tuturor participanților și, nu în ultimul rând, Universității “1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia – gazda primitoare a evenimentului.

 

 

Despre Redacția ProAlba 41770 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*