Cei mai buni jucători din lumea golfului românesc au concurat alături de profesioniști ai acestui sport de peste hotare, cu ocazia Alba Golf Challenge PRO‑AM, care a avut loc în zilele de 10 și 11 mai pe terenul clubului de golf „Paul Tomiță” din Pianu de Jos. Organizat de Consiliul Județean Alba, turneul Alba Golf Challenge rămâne, la a noua ediție și a doua în formula PRO-AM, singura competiție oficială din România în care membrii cluburilor de golf din țară au avut oportunitatea să intre pe teren în echipă cu jucători profesioniști. Evenimentul, la care au participat 71 de jucători din România și din străinătate, s-a desfășurat respectând regulamentele și uzanțele marilor competiții internaționale de profil; participanții au concurat atât pentru premii în bani, cât și pentru trofee de argint. Trofeul la categoria „Profesioniști” a fost câștigat de Emanuele Bolognese, în timp ce pe locurile II și III s-au clasat Najati Amin, respectiv Sarkozi Richard și Limonta Alberto (ambii pe locul III, la egalitate de puncte). La categoria „Jucători amatori”, trofeul a fost câștigat de către Coman Laurențiu. „Județul Alba este nu doar o destinație ideală pentru golf, ci și o zonă cu un calendar de activități sportive și culturale extrem de bogate, desfășurate în spații încărcate de istorie. Anul 2013 ne-a oferit șansa unui eveniment de ținută și o nouă ocazie de a aduce aici profesioniști ai golfului. Suntem convinși că și anul acesta jucătorii care au descoperit green-ul clubului de golf «Paul Tomiță» au descoperit, în același timp, și o zonă care abundă în oportunități”, a declarat președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel. Un eveniment de tradiție, organizat de Consiliul Județean Alba încă din 2005, Alba Golf Challenge a marcat o premieră în 2012, când s-a desfășurat pentru prima dată în formula PRO-AM, aducând laolaltă jucători profesioniști şi amatori, înregistrați la cluburile de golf. „Mentorul și profesorul nostru, Paul Tomiță, spunea că golful este o carte de vizită a unei țări. Ne bucurăm să vedem, de la an la an, cum vorbele lui devin realitate, iar tradiția golfului românesc prinde noi puteri. Aici, la Pianu de Jos, numărul evenimentelor și turneelor crește în fiecare an, datorită partenerilor noștri din rândul autorităților locale și mediului economic care au înțeles potențialul și importanța golfului: așa cum m-am convins personal, este un joc riguros, bazat pe o cutumă a eleganței, cu un puternic rol de socializare și educare”, a declarat Ioan Străjan, președintele clubului-gazdă.
ALBA GOLF CHALLENGE PRO-AM 2013
Clasament final
Premii pentru jucătorii profesioniști
Trofeul Alba Golf Challenge PRO – Emanuele Bolognesi, cu un punctaj de 141 lovituri
Locul II – Najati Amin, cu un punctaj de 145 lovituri
Locul III – Sarkozi Richard și Limonta Alberto, la egalitate cu punctaje de 147 lovituri
Locul IV – Tamas Lugosi
Premii pentru jucătorii amatori
Trofeul Alba Golf Challenge AM BRUT – Coman Laurențiu, de la clubul „Paul Tomiță”, cu un punctaj de 151 lovituri în 2 zile
Categoria II, locul I – Georgescu Ionuț, de la clubul „Lighthouse Golf Resort”, cu un punctaj de 94 puncte
Categoria II, locul II – Dodu Bogdan, cu un punctaj de 92 puncte
Categoria I, locul I – Mateiu Dorin, de la clubul „Paul Tomiță”, cu un punctaj de 79 puncte
Categoria I, locul II – Limbean Cosmin, de la clubul „Paul Tomiță”, cu un punctaj de 78 puncte
Categoria Lady – Mureșan Mihaela, de la clubul „Paul Tomiță”, cu un punctaj de 75 puncte
Premii pe echipe
Locul 1 NET (cu un total de 252 lovituri):
Bozo Adam
Mateiu Dorin
Dinu Pescariu
Georgescu Ionuț
Locul 1 BRUT (cu un total de 252 lovituri):
Sarkozi Richard
Străjan Iulian
Heim Oliver
Kadar Attila
Locul 2 NET (cu un total de 273 lovituri):
Saragnese Antonio
Goța Emil
Vinesar Florin
Biriș Cristian
Locul 3 NET (cu un total de 276 lovituri):
Limonta Alberto
Mureșan Mihai
Mureșan Mihaela
Giurgiu Călin
Fii primul care comentează