Prin Programul – Cadru de acţiuni al I.T.M. Alba, pe anul 2014, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii s-a stabilit faptul că, combaterea muncii nedeclarate reprezintă unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului, motiv pentru care la nivel naţional precum şi în plan teritorial s-a decis organizarea în fiecare săptămână din fiecare lună a acestui an, a unei Campanii pentru identificarea şi sancţionarea muncii nedeclarate în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală. Activitatea zilnică a inspectorilor de muncă a vizat cu prioritate sancţionarea muncii nedeclarate, fiind comunicate zilnic la Inspecţia muncii rezultatele controalelor efectuate. Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Alba în perioada 7 – 11 aprilie în activitatea de control, sunt redate mai jos.
În domeniul relaţiilor de muncă:
Total unităţi controlate: 93
Numar de salariati ai angajatorilor controlati : 1.207
Din care femei : 348
Număr deficienţe constatate: 120
Număr de măsuri dispuse : 120
Nr. sancţiuni aplicate: – 30 amenzi in valoare totala de 140.700 lei;
Din care – 5 Amenzi de 110.000 lei pentru muncă la negru;
– 1 Amendă de 10.000 lei pentru netransmiterea contractelor de muncă în Revisal;
Număr de persoane pentru care angajatorul nu a transmis in termenul legal contractul de muncă in aplicaţia naţională Revisal (Registrul electronic de evidenţă a salariaţilor): 3 pers.
Societăţi comerciale sancţionate pentru „muncă la negru”:
1. S.C. SCROB FOREST SRL Bistra – 1 pers. fără forme legale de angajare – amendă 10.000 lei;
2. S.C. NICOS WOOD SRL Gura Sohodol – 1 pers. fără forme legale de angajare – amendă 10.000 lei;
3. S.C. PROSILVA DEA SRL Blaj – 5 pers. fără forme legale de angajare – amendă 50.000 lei;
4. PFA Oniche Radu Solomon Lucian – Sebes – 2 pers. fără forme legale de angajare – amendă 20.000 lei;
5. P.F. Hanes Ioan – Vintu de Jos – 2 pers. fără forme legale de angajare – amendă 20.000 lei;

Fii primul care comentează