Pe 1 octombrie, ne vedem la Alba Iulia! Cinci curse, una pentru copii!
Aleargă în ”Cealaltă Capitală”!
Ne vedem la Alba Iulia, acolo unde ”istoria își retrăiește gloria”!
Aflată la ediția a VII-a, Alba Iulia City Race are programate 5 curse, una dintre ele dedicată special copiilor. Sute de alergători sunt așteptați să ia parte la Semimaraton, Cros 10 km, Cursa Populară 5 km, Family Run și Kids Race.
Pe 1 octombrie, se va lua startul în patru curse pentru adulți, semimaratonul Star Transmission de 21 de kilometri și 700 de metri diferență pozitivă de nivel (ora 10.00), crosul Star Assembly de 10 kilometri și 300 de metri diferență pozitivă de nivel (ora 10.00), ambele curse ajungând pe impunătoarea colină care străjuiește valea Mureșului, semimaratonul chiar și pe vârful Mamut, și Cursa Populară de 5 kilometri și aproape 60 de metri diferență de nivel (ora 10.15). De asemenea, va exista o cursă în care se poate alerga în familie, de 3 km (10.15), și una pentru copii (de fapt sunt mai multe curse, pe categorii de vârstă), de la ora 13.30, unde cei mici și cei tineri se pot distra în cadrul unor curse necompetitive create special pentru ei.
Peisajul spectaculos și impresionant, traseele minunate și diversificate, pentru orice tip de alergător, și orașul primitor, cu oameni frumoși, nu sunt singurele beneficii pe care alergătorii le vor avea la Alba Iulia City Race, eveniment oferit de Primăria Municipiului Alba Iulia, pe lângă kitul generos pentru toți participanții, primii dintre ei vor fi recompensați și cu premii în bani, bugetul total de premiere ajungând la 23.800 de lei. Pentru a accesa premiile la ”Open General” este necesară îndeplinirea anumitor baremuri de timp, pentru semimaraton, sub 1.25.00 la masculin și sub 1.50.00 la feminin, iar pentru crosul de 10 km, sub 36 de minute la masculin și sub 45 de minute la feminin. Se acordă și bonus-uri de 500 de lei, pentru un nou record al traseului, sub 1.14.34 la masculin (Vitalie Gheorghiță, în 2015) și sub 1.29.57 la feminin (Mădălina Florea, în 2014), dar și premii speciale de 300 de lei, pentru primul băiat și prima fată care ajung pe Vârful Mamut.
Se mai pot face încă înscrieri, online, până pe 28 septembrie (albaiulia.cityrace.ro), sau la fața locului, în funcție de numărul de locuri disponibile la acea dată (nu și în ziua concursului).
Program eveniment
Vineri, 30 septembrie
- Începând cu ora 16:00, până la 21.00, are loc validarea înscrierilor, predarea declarațiilor de responsabilitate și ridicarea kitului de participare de la Sediul fostului Comisariat din Piața Cetății Alba Carolina
- La ora 20:00, vă invităm la ședința tehnică, online pe pagina de Facebook Alba Iulia City Race.
Sâmbătă, 1 octombrie
- Între 8:00 – 9:00 are loc validarea concurenților de la Semimaraton și Cros 10km, iar pentru cei de la cursele mai scurte până la 09.30.
- La ora 10:00 se va da startul la Semimaraton Star Transmission 21k și Cros Star Assembly.
- La ora 10:15 se va da startul Cursei Populare 5km și Family Run.
- La ora 13:30 se va da startul la Kids Race, cursa copiilor.
- În jurul orei 15:30 va avea loc festivitatea de premiere
Duminică, 2 octombrie
- Începând cu ora 10:00, posibil antrenament de revenire condus de Radu Milea.
Site oficial: albaiulia.cityrace.ro/
Pagina de Facebook: facebook.com/AlbaIuliaCityRace
Fii primul care comentează