Administratorul unei firme este cercetat, după ce a vândut în mod ilegal obiecte pirotehnice

La data de 5 noiembrie 2025, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Alba au efectuat un control la o societate comercială de pe raza municipiului Sebeș și au constatat că administratorul acesteia, fără a fi autorizat, ar fi oferit spre vânzare un număr de 81 de bucăți articole pirotehnice din categoria F1. Articolele pirotehnice au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate a articolelor pirotehnice din categoria F1.

Dragi cetățeni, atragem atenția asupra faptului că utilizarea articolelor pirotehnice, în alte condiții decât cele prevăzute de cadrul legal, atrage sancționare penală sau contravențională, anunță IPJ Alba.

Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte:

  1. a) comercializarea articolelor pirotehnice din categoria F1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 16 ani;
  2. b) comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate a articolelor pirotehnice din categoria F1;
  3. c) prepararea sau depozitarea articolelor pirotehnice din categoria F1 fără autorizația prevăzută de art. 8 sau 9;
  4. d) depășirea cantității maxime de depozitare a depozitelor autorizate de articole pirotehnice cu mai mult de 25%.

 Se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept.

Sub aspect contravențional, pentru operațiunile cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, legislația în vigoare prevede și aplicarea unor sancțiuni contravenționale cu amendă, valorile fiind cuprinse între 1.000 și 7.500 de lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime ale amenzilor se majorează cu 100%.

Facem apel la respectarea cadrului legal, astfel încât articolele pirotehnice să fie folosite responsabil și doar în condiții de siguranță.

Polițiștii vor desfășura acțiuni de prevenire și control, iar nerespectarea prevederilor legale va atrage aplicarea sancțiunilor contravenționale sau, după caz, a răspunderii penale.

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*