În condiţiile aprobării de către Consiliul Local Alba iulia a contractarii unui credit intern pentru susţinerea proiectelor de dezvoltare, compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei Alba Iulia a trecut la parcurgerea paşilor necesari întocmirii documentaţiei pentru acest scop. CL a aprobat acest demers anul trecut prin HCL 171 modificată cu HCL 264 din septembrie 2012.
În cursul zilei de ieri 12 februarie, s-a trecut la deschiderea ofertelor primite de la doi operatori economici, respectiv instituţii bancare. În perioada următoare se va trece la evaluarea ofertelor urmând să se determine oferta cea mai avantajoasă pentru nevoile municipiului. Valoarea finanţării rambursabile pe care administraţia locală o vizează este de 26 500 mii lei, cu o perioadă de maturitate între 7 şi 10 ani, în sistem revolving, cu trageri succesive în funcţie de nevoile beneficiarului.
Acest flux financiar ar urma să fie îndreptat înspre investiţii şi proiecte cunoscute pe care administraţia locală le derulează: Latura de Vest, DN74, DN1-E81, Parcul Dendrologic etc.
„Am analizat motivele care legitimează acest împrumut şi suntem convinşi că doar din resurse proprii nu am putea face faţă acestui volum de investiţii în 2013. Cu toţii cunoaştem rigoarea mecanismelor de finanţare europeană în care ţi se cere să participi la timp şi în care pe deasupra mai eşti şi taxat pe nedrept. Vrem să fim pregătiţi pentru orice şi să ducem la bun sfârşit ceea ce am promis. Sperăm să putem finaliza cât mai curând această procedură pentru ca obligatiile contractuale să se poată respecta în relaţia cu constructorii. Această infuzie de bani previne falimente, garantează locuri de muncă şi consum local. Dincolo de faptul că, odată plătiţi, putem solicita urgent rambursuri cu care să achităm din valoarea creditului sau să completăm investiţii importante în Oarda, Bărăbanţ, Partoş şi alte cartiere.” , a spus Mircea Hava, primar.
Gradul de îndatorare al municipiului ar ajunge după contratctarea acestui credit la 18,02% din limita admisă de 30%.
Investeste în oameni! Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară 1 „Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate …
Accidentul rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs miercuri, 27 noiembrie, în jurul orelor 11:00, la intersecția străzilor Traian și Luminii din Alba Iulia. Potrivit poliției, este vorba de cinci victime, din …
Elevi ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia vor lua startul la competiția internaţională „5th International Cadet Cup”, eveniment de amploare organizat de Ministerul Apărării din Ungaria, la Balatonakarattya în perioada 7 – 10 …
Fii primul care comentează