
În luna mai 2023, activitățile extrașcolare, la Școala Gimnazială ,,Simion Bărnuțiu” Tiur-Blaj au fost numeroase. Iată doar câteva din ele:
În data de 18 mai a avut loc premierea copiilor la Concursul ,,Înțelepciunea ce ne vine din Sf. Scriptură”. Acest concurs a abordat teme ca: îndemn la fapte bune, ferirea de desfrânare, respectul ce-l datorăm părinţilor, despre milostenie, despre rugaciune şi post, despre ferirea de prooroci mincinoşi. Ca și argument al acestui concurs am amintit învățăturile lui P. Bruno Vercruyse S. J. despre educatie- ,,Educaţia este aceea care trebuie să dea BISERICII slujitori vrednici, statului cetăţeni buni, legiuitori ireproşabili şi slujbaşi drepţi, familiilor părinţi model, mame evlavioase şi copii bine crescuţi, religiei apărători, cerului sfinţi!”
Au fost premiați elevi, atât din ciclul primar, cât și din ciclul gimnazial. S-au evidențiat cu premiu I, II și III, următorii copii: Ianc Gabriel, Popa Ioana, Dondos Catalin, Farkas Gabriela, Ciurar Iasmina, Stejar Giulia, Moldovan Renata, Moldovan Maia, Vascan Beatrice, Dumitru Georgiana, Nicula Cristianno, Komiveș Mario, Sârb Ariana, Coardă Maria, Moldovan Ioana, Busuioc Timea, Otvoș Diana, Mailat Stefania, Crețu Stefania, Sârb Patrisia, Istvan Amamaria, Cercea Nicolas, Rostaș Viorel, Muscă Cristiana, Tompi Denisa, Goga Gheorghe, Aldea Cristian, Otvoș Antonio, Crișan Ramona, Otvoș Veronica și Cinci Gabriela.
Concursul a fost sponsorizat de cadrele didactice din școală, după cum urmează: Seicean Rodica, Muntean Daniela, Hațegan Comșa Marilena, Velicea Georgeta, Dolcoș Cristina, Handrea Mihaela, Petruța Liliana, Mihu Liliana, Aron Dana, Crișan Mălina, Comșa Cristian, Zudor Maria și, pe această cale, le multumim cu drag și-i felicităm atât pe elevi, cât și pe cei care au sprijinit acest proiect.

Alte evenimente importante au avut loc în ziua de 25 mai 2023, zi în care au fost sărbătorite atât Înălțarea Domnului, cât și Ziua Eroilor, prin participarea la slujba Sf. Liturghii și a parastasului.
Sărbătoarea Înălțarea Domnului, ne dă speranța că și noi, dacă urmăm Învățăturile Domnului Iisus Hristos, dacă ne curățim sufletele prin Sf. Spovadă și ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului, avem șansa să ne înălțăm sufletele la cer, când va veni vremea, atât pe ale noastre, cât și pe ale eroilor neamului românesc, pentru care ne-am rugat împreună cu toti cei prezenți în biserică.
Închei, multumind domnilor preoti Horvat Petru și Oprean Nicolae, doamnei director Zehan Platon Ana, pentru că ne-a sprijinit și ne-a coordonat în aceste activități, precum și doamnelor profesoare Aron Dana, Handrea Mihaela și Velicea Georgeta și, nu în ultimul rând, elevilor participanți, care au dat o notă bună acestor evenimente importante.
Las ca amintire peste timp, câteva poze semnificative.
Pipp. Saratean Adelina Mihaela,
Sc. Gimnaziala ,,Simion Bărnuțiu” Tiur-Blaj,
structura Sc. Gimnazială ,,P. P. Aaron”-Blaj
Fii primul care comentează