Activități Europe Direct Regiunea Centru pentru ultimul trimestru din 2023

Implementarea proiectului Europe Direct intra in ultimul trimestru al acestui an. Atelierele Erasmus+ desfasurate la Alba Iulia si Brasov, intalnirile online cu ocazia SOTEU si sarbatorirea Zilei Europene a Limbilor sunt activitatile derulate in luna septembrie care au incheiat cel de-al treilea trimestru din 2023 pentru Europe Direct Regiunea Centru, gazduit de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. Pentru ultimul trimestru, echipa Europe Direct se pregateste de organizarea in luna octombrie a 12 mini – evenimente Crosul Europei in 12 scoli din cele sase judete ale Regiunii, luna noiembrie fiind dedicata organizarii Friendship European Challenge alaturi de Asociatia Emanoil in alte 12 unitati de invatamant. In luna decembrie Reteaua regionala a Multiplicatorilor de Informatii va avea un eveniment dedicat in care se va discuta despre realizarile din 2023, planurile pentru 2024, dar si noi oportunitati de colaborare sau finantare.

Prin cele doua ateliere Erasmus + organizate la Alba Iulia si Brasov in perioada 12-14 septembrie 2023, 29 de cadre didactice din Alba, Brasov, Covasna, Mures si Sibiu au fost pregatite pentru scrierea de aplicatii Erasmus + pe mobilitati scolare de scurta durata. In acelasi timp, in 13 septembrie 2023, pe parcursul discursului despre Starea Uniunii Europene, sustinut de catre presedintele Comisiei Europene, au fost alaturi de echipa Europe Direct, peste 130 de elevi ai scolilor din Alba Iulia, Vintu de Jos si Sibiu, elevii ascultand, participand la discutii ulterioare despre impactul programelor si a initiativelor europene in viata lor. Ultima saptamana din septembrie a fost dedicata Zilei Europene a Limbilor, pe parcursul caruia un video cu un mesaj in mai multe limbi europene a fost publicat online, alaturi de activitatile dedicate acestei zile desfasurate in cadrul Liceului Sportiv din Alba Iulia.

Acest proiect in domeniul informarii publice ne aduce  mai aproape de oameni si dorim sa cream o comunitate de cetateni care cred in democratie, care se implica in activitatile din localitatile lor, care invata din ceea ce vad bun in alte state europene si care continua sa isi dezvolte abilitati noi. A sti din cine este formata comunitatea si care sunt organizatiile care te ajuta sau care vin catre tine cu activitati este o cerinta minim necesara ce trebuie cunoscuta, inainte de a face alegeri sau de a lua decizii. Prin activitatile propuse prin proiectul Europe Direct, dorim sa informam si sa implicam cat mai multi cetateni pentru a lua decizii in cunostinta de cauza. Dorim sa realizam legaturi trainice intre oamenii din Regiunea noastra, dar si intre ei si cetatenii din intreaga Europa pentru a se cunoaste, a face schimb de experiente si a dobandi noi competente, incurajandu-i sa se exprime democratic. Vom avea in anul urmator un an electoral complex, in care votul va fi o expresie a dorintei cetatenilor, un mesaj pentru ceea ce isi doresc, de aceea cu cat sunt mai implicati in viata publica cu atat deciziile lor vor fi mai responsabile”, a declarat domnul Simion Cretu director general ADR Centru.

In luna octombrie, vom incepe activitatile cu o participare la Targul Alba Green Energy – un targ al eficientei energetice si a solutiilor ”verzi”  pentru comunitati, ce are loc la Poarta a III-a a Cetatii din Alba Iulia. Pe parcursul celor 2 zile de eveniment, asteptam alaturi de colegii nostri din ADR Centru, copiii si parintii sau toti cetatenii interesati, cu materiale informative, promotionale si jucarii europene. Apoi, in colaborare cu Inspectoratele Scolare Judetene, vom alege scolile unde vom desfasura mini-crosuri prin care cel putin 100 de elevi pe scoala vor putea alerga, pentru a sublinia importanta miscarii fizice, precum si modul alternativ de a petrece timpul in detrimentul utilizarii masinilor.

Pregatirea cererii de finantare cu activitati pentru anul 2024, va fi de asemenea realizata in trimestrul IV, la fel ca si o campanie online de combatere a dezinformarii. In luna noiembrie, alaturi de voluntarii de la Asociatia Emanoil, vom continua activitatile dedicate tinerilor, prin organizarea a 12 Friendship Challenge – uri in scoli si licee din judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu, activati pe parcursul carora o sa provocam tinerii la lectii de civism. Astfel, ei isi vor dovedi cunostintele despre Uniunea Europeana si despre programele dedicate tinerilor, in timp ce noi ne asteptam sa transmita doleante si propuneri celor responsabili de viitorul Europei. Vom incheia anul cu Forumul Multiplicatorilor de Informatii Europene din  regiune, care vor discuta despre ce a fost bine sau rau in 2023, ce si cum putem imbunatati, dar si despre oportunitati sau activitati ce se pot desfasura in parteneriat in 2024.

 

 

 

Despre Redacția ProAlba 35931 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*