Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba Iulia continuă acțiunile de informare a conducătorilor auto cu privire la noile modificări legislative în materie penală.
De curând, a fost promulgată Legea nr. 213 din 2023 care aduce modificări articolului 91 din Codul Penal.
Potrivit noilor reglementări, ”Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336”.
Astfel, conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi condamnat la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
În cadrul activităților, polițiștii și specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba Iulia le-au oferit participanților la trafic informații despre riscurile și vulnerabilitățile la care se expun în momentul în care decid să conducă un autoturism, fiind sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Pentru a preveni accidentele rutiere grave, care se petrec din cauza consumului de alcool sau a altor substanțe, conducătorii auto au fost îndemnați să transmită informațiile primite tuturor cunoscuților.
Stimați conducători auto, nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive ori dacă nu dețineți permis de conducere.
Consumul de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv este incompatibil cu conducerea autovehiculelor. Pe lângă faptul că este interzis de lege, constituie un important factor de risc pentru conducătorul auto, pasageri și ceilalți participanți la trafic, crescând șansele de implicare într-un accident rutier.
De cele mai multe ori, conducătorii auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, comit încălcări ale normelor de circulație, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depășiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.
Pentru a conduce în siguranță, conducătorul auto trebuie să își păstreze starea de atenție, să reacționeze rapid, să vadă clar și să aprecieze corect distanța și viteza. Alcoolul și drogurile afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacție, echilibrul și capacitatea de a vorbi. Când aceste funcții sunt afectate, probabilitatea unui accident rutier crește exponențial.
Fii primul care comentează