Poliţiştii din Aiud au organizat o acţiune cu efective mărite, în municipiul Aiud şi pe raza de competenţă a Secţiei de Poliţie Rurală Aiud. Au fost aplicate 92 de amenzi, au fost constatate 3 infracțiuni, în flagrant, iar o persoană a fost reținută. La data de 30 ianuarie 2020, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud şi cei ai Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud au organizat o acţiune cu efective mărite, pe raza municipiului Aiud precum şi în localităţile rurale arondate, ce a avut ca scop creşterea siguranţei publice, prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi prevenirea accidentelor rutiere. Cu ocazia acestei acţiuni au fost verificate 148 de autovehicule, legitimate 214 persoane și au fost constatate, în flagrant delict, 3 infracțiuni. Polițiștii au constatat 92 de abateri contravenționale, sancționate cu amenzi în valoare totală de 24.010 de lei, majoritatea (86) pentru încălcarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice. Au fost reținute 3 permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare. Polițiștii au pus în executare un mandat de aducere, iar față de o persoană au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore.
Acţiune a polițiștilor din Blaj
Polițiștii din Blaj au organizat o acţiune cu efective suplimentare în municipiul Blaj. Au fost legitimate 153 de persoane, controlate 127 de autovehicule, aplicate 98 amenzi și constatate, în flagrant, 5 infracțiuni. O persoană a fost reținută. La data de 30 ianuarie 2020, Poliţia Municipiului Blaj a organizat, pe raza municipiului, o acţiune care a avut ca scop prevenirea faptelor de natură penală sau contravențională, creșterea climatului de siguranță publică și reducerea riscului rutier. Polițiștii au legitimat 153 de persoane, au verificat 127 de autovehicule și au constatat, în flagrant, 5 infracțiuni. O persoană a fost reținută, pentru fapte de furt. Au fost constatate 98 de abateri de natură contravenţională, sancționate cu amenzi în valoare totală de 15.725 lei, din care 86 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar restul la alte acte normative. Au fost reținute 3 permise de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

Fii primul care comentează