Inspectoratul de Jandarmi Județean Avram Iancu Alba a continuat și astăzi, 5 aprilie 2024, seria evenimentelor dedicate Zilei Jandarmeriei Române, prin organizarea unei acțiuni de ecologizare în zona Munților Apuseni. La acțiune au participat jandarmii montani din cadrul Detașamentului 4 Jandarmi Câmpeni și rangeri din cadrul Asociației Parcul Național Apuseni și a vizat zona Cheile Ordâncușii, aparținătoare comunelor Scărișoara și Gârda de Sus. În cadrul campaniei de astăzi au fost colectați peste 80 de saci cu deșeuri care au fost preluați de Primăria Scărișoara cea care gestionează serviciile de salubritate din zonă. La nivelul Jandarmeriei Alba, ne implicăm activ în diferite activități și campanii și adresăm rugămintea localnicilor cât și turiștilor să respecte și să protejeze mediul înconjurător, transmit reprezentanții IJJ Alba.
Ieri, 18 septembrie 2023, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din …
Programul de Educație Juridică este un proces continuu pe care îl susținem cu dedicare, o inițiativă esențială pentru a apropia elevii de spiritul legii și al justiției. Am început ziua la Liceul „Horea, Cloșca și …
Ieri, 28 aprilie 2024, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din …
Fii primul care comentează