Acţiune cu efective suplimentare a poliției, la Vinţu de Jos

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos au aplicat peste 100 de sancţiuni contravenţionale, au retras trei certificate de înmatriculare și au identificat 8 persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni, în urma unei acţiuni desfăşurată pe raza localităţilor rurale aflate în competenţă. La data de 11 martie 2020, polițiștii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos au organizat, pe raza localităţilor rurale aflate în competenţă, o acţiune cu efective suplimentare, care a avut ca scop prevenirea şi combaterea infracțiunilor şi creşterea siguranţei rutiere. Cu ocazia acestei acţiuni, poliţiştii au verificat 250 de autovehicule, au legitimat 123 de persoane, au constatat 103 abateri de natură contravenţională, sancţionate cu amenzi în valoare de 17.275 lei și au retras trei certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost identificate 8 persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni în șase cauze rămase în evidența celor cu autor necunoscut.

Exemple:

La data de 11 martie, poliţiştii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos  i-au identificat pe  doi minori din comuna Șibot, ca persoane bănuite de săvârşirea unui furt. În sarcina acestora s-a reţinut faptul că, la data de 28 ianuarie 2020, în jurul orei 14.00, în timp ce se aflau pe raza comunei Șibot, i-ar fi sustras unui bărbat, din căruță, un motoferăstrău mecanic. Cu ocazia cercetărilor efectuate, poliţiştii au recuperat motoferăstrăul și l-au restituit păgubitului. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Tot în cadrul acțiunii de ieri, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos i-au identificat pe trei tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, toți din Orăștie, județul Hunedoara, ca bănuiți de săvârşirea unui furt din locuință.În sarcina acestora, s-a reţinut faptul că, în noaptea de 26/27 decembrie 2019, ar fi pătruns, prin efracție, într-un imobil din localitatea Ceru Băcăinți, de unde ar fi  sustras un motoferăstrău mecanic, o motocoasă și cantitatea de 100 de litri de țuică. Față de cei trei tineri, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Polițiștii  Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos l-au identificat și pe un bărbat de  60 de ani, din comuna Săliștea, bănuit că ar fi furat și incendiat baloți de lucernă pe raza comunei. În sarcina acestuia, s-a reţinut faptul că, la data de 05 ianuarie 2020 ar fi sustras 6 baloți de lucernă și ar fi distrus prin incendiere alți 11, de pe un teren agricol situat pe  raza localității Săliștea. Față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și distrugere.

Un alt bărbat de 49 de ani, din comuna Moțca, județul Iași, a fost identificat de polițiștii Secției 2 Politie Rurala Vințu de Jos, în cadrul acțiunii organizate la data de  11 martie 2020, ca persoană bănuită de comiterea unui furt. În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, la data de 08 martie 2020, în timp ce se afla în incinta unui local public din localitatea Drâmbar, ar fi sustras un portofel în care erau 500 de lei și documentele personale ale unui client al barului. Bărbatul este cercetat pentru furt.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*