La data de 6 august 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune, pe raza municipiului Aiud, împreună cu polițiștii din Aiud, pentru identificarea și tragerea la răspundere a agenților economici care încalcă prevederile legale, vizând obligația acestora de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. De asemenea, polițiștii au acționat pe linia prevenirii și combaterii evaziunii fiscale și în materia transportului de bunuri cu risc fiscal ridicat.
În cadrul acțiunii, au fost verificați 30 de agenți economici, fiind aplicate 7 abateri contravenționale, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 30.000 lei. În cazul unui operator economic, a fost dispusă drept măsură complementară suspendarea activității, până la remedierea deficiențelor constatate. Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 7 Sibiu.

Fii primul care comentează