Poliţiştii din Alba au desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice.
În perioada 3 – 6 martie 2017, 274 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au acționat, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Activităţile au fost desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
În urma acţiunilor, au fost constatate 30 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), dintre care 15 în flagrant delict.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 570 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 100.395 lei şi au confiscat bunuri în valoare de 2.870 lei.
Dintre sancţiuni, 93 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 5 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite și 440 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 23 de permise de conducere, dintre care două pentru consum de alcool, 3 pentru viteză neregulamentară şi 18 pentru alte abateri și au retras 8 certificate de înmatriculare.
Exemple:
În seara zilei de 03.03.2017, în jurul orelor 22.50, Poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia i-au depistat, în flagrant delict, pe doi tineri, de 19 şi 20 de ani, din municipiul Alba Iulia, imediat după ce au încercat să sustragă acumulatori auto de pe 3 autoturisme ce erau parcate pe strada Livezii din municipiu.
Faţă de cei doi tineri, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de furt calificat.
La data de 03.03.2017, în jurul orelor 12.50,poliţiştii Postului de Poliţie Mihalţ, în timp ce acţionau pe DN 14 B, l-au depistat pe un bărbat de 37 de ani, din judeţul Sibiu, în timp ce conducea un buldoexcavator neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Faţă de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi conducere fără permis.
În aceeaşi zi, în jurul orelor 17.30, poliţiştii din Mihalţ au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.
Un bărbat de 48 de ani, din Mihalţ, în timp ce conducea un autoturism, la efectuarea unei manevre de întoarcere a pierdut controlul asupra acestuia şi a ieşit în afara carosabilului.
Întrucât emana miros de alcool, poliţiştii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testării cu aparatul etilotest precum şi recoltării mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care este cercetat pentru refuz de la prelevarea de mostre biologice.
Tot în după amiaza zilei de 03.03.2017, în jurul orelor 18.15, poliţiştii din Teiuş au oprit un autoturism ce era condus, pe strada Clujului din Teiuş, de un bărbat de 36 de ani, din Aiud.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul avea permisul de conducere suspendat, motiv pentru care, pe numele său, a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.
La data de 03.03.2017, în jurul orelor 18,00, poliţiştii rutieri din Zlatna l-au depistat pe un minor, în vârstă de 14 ani, din Zlatna, în timp ce conducea un tractor, pe raza localităţii Valea Mică.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că tractorul, neînmatriculat sau înregistrat în circulaţie, i-a fost încredinţat minorului de către tatăl său, pentru a fi condus pe drumurile publice.
Faţă de minor, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat, iar faţă de tatăl său, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii încredințarea unui autovehicul, unei persoane fără permis, pentru a fi condus pe drumurile publice.
La data de 04.03.2017, în jurul orelor 04.30, poliţiştii de ordine publică din Blaj l-au depistat pe un tânăr de 28 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism a cărui autorizaţie provizorie de circulaţie era expirată.
Faţă de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.
La data de 05.03.2016, în jurul orelor 03.50, poliţiştii rutieri din Alba Iulia l-au depistat pe un tânăr de 20 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism, pe strada George Barițiu, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării tânărului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care este cercetat pentru conducere sub influenţa alcoolului.
Tot în noaptea de 04/05.03.2017, în jurul orelor 02.40 , poliţiştii din Aiud l-au depistat pe un tânăr de 24 de ani, din comuna Lopadea Nouă, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Cuza Vodă din municipiu, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării acestui cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,66 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Aiud unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
La data de 05.03.2017, în jurul orelor 01.10, poliţiştii din Ocna Mureş l-au depistat pe un tânăr de 26 de ani, din oraş, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influenţa alcoolului.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Aiud unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Fii primul care comentează