La data de 22 februarie 2023, în jurul orei 14,20, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, soldat cu victime omenești, pe DN 75, la km 29 + 800 m, în satul de vacanță Vârtop, pe direcția de mers Vârtop-Arieșeni.Din primele cercetări a rezultat că un bărbat de 32 de ani, din localitatea Sîntandrei, județul Bihor, în timp ce conducea un motociclu ATV, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. În urma accidentului, o femeie de 27 de ani, din localitatea Sîntandrei, județul Bihor, a suferit leziuni corporale și a fost preluată de un elicopter SMURD, fiind transportată la Oradea, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, a transmis, joi, Biroul de Presă al IPJ Alba.
Fii primul care comentează