La data de 31 decembrie 2025, în jurul orei 16.00, polițiștii Secției 9 de Poliție Rurală Câmpeni au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Arieșeni – satul Galbena, a avut loc un eveniment.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un motociclu de tip ATV, pe direcția Vârful Bihor – DC 226 Arieșeni, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra ATV-ului și a intrat în rigola pentru scurgerea apei pluviale. În urma evenimentului, o femeie, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Oradea, pasageră, a suferit leziuni corporale ușoare. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
La data de 1 ianuarie 2026, în jurul orei 16.15, polițiștii Secției 9 de Poliție Rurală Câmpeni au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Arieșeni – sat Izlaz, a avut loc un eveniment. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din județul Bihor, în timp ce conducea un motociclu de tip ATV, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra ATV-ului și s-a răsturnat în afara părții carosabile, la o diferență de nivel de aproximativ 10 metri.
În urma evenimentului, conducătorul auto și pasagerul, ambii în vârstă de 23 de ani, din județul Bihor, au suferit leziuni corporale, fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În toate cazurile prezentate, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Fii primul care comentează