În noaptea de 12/13 septembrie 202, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Fărău, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un tânăr de 20 de ani, din localitatea Fărău, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat în gardul unui imobil, rezultând doar pagube materiale.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,55 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate.

Fii primul care comentează