
La data de 3 mai 2025, în jurul orei 22.30, polițiștii din Sebeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DN 67C, pe raza localității Petrești, a avut loc un accident rutier. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un tânăr de 18 ani, din localitatea Săsciori, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67C, având direcția de mers Sebeș – Săsciori, ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară, intrând în coliziune cu un motociclu electric, condus de o femeie, în vârstă de 67 de ani, din localitatea Săsciori.
În urma evenimentului rutier, femeia de 67 de ani a suferit leziuni corporale, fiind transportată la Spitalul Municipal Sebeș, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale. Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit că femeia de 67 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilostest, rezultatele fiind negative. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea fără permis de conducere.
Fii primul care comentează