La data de 7 ianuarie 2025, în jurul orei 10.40, polițiștii au fost sesizați în legătură cu producerea unui eveniment rutier pe DJ 107, în afara localității Lunca Târnavei.
Un bărbat de 68 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 107, nu ar fi adaptat viteza de deplasarea pe un sector de drum în curbă, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto, în vârstă de 68 de ani, și o femeie de 67 de ani, pasageră dreapta față în autoturismul condus de bărbatul de 68 de ani, au suferit leziuni corporale.
Conducătorul auto, în vârstă de 68 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cazul conducătorului auto, în vârstă de 52 de ani, aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Fii primul care comentează