Fală/Fudulie/Trufie/Orgoliu + un amestec de pietriş, nisip, ciment şi apă. Sunt sinonimele/definiţiile cuvintelor care compun un titlu deja cunoscut (şi sper că din ce în ce mai cunoscut) al unui documentar foto lansat acum ceva vreme de un fotograf profesionist: „Mândrie şi beton”. Recomand. Documentarul e chiar „beton” dacă pot să spun aşa. Rămâi siderat, contrariat, şocat, în fine pe scurt e cam aşa: povestea maramureşenilor care muncesc pe brânci la Paris şi trăiesc acolo 11 luni pe an o viaţă plină de sacrificii, locuind înghesuiţi în garsoniere sau case improvizate la periferia Parisului iar în luna în care vin acasă etalează prosperitatea şi luxul. Povestea e uşor de găsit pe internet, daţi în Google, vă va duce exact în mijlocul acţiunii. Veţi vedea acolo casele imense (majoritatea doar imense) şi maşinile luxoase din în România dar şi rulotele de la „pădure” (periferia Parisului). Contrastant, şocant dar foarte interesant. Ai parte de o grămadă de sentimente privind pozele dar mai puţin de cel de mândrie. Mândria este în altă parte. Dincolo de hotare. Betonul este însă aici.
Şi până la urma merită? Nu vreau să acuz pe nimeni, deci chiar într-un fel îi admir pe aceşti oameni care evident sunt foarte muncitori. Şi mândri de ce au agonisit. Dar merită atâta lux? Case aşa de mari, maşini aşa luxoase? Pentru ce? Să te întorci într-o bună zi, să întreţii o casă cu 12 camere. Nu-i semn de risipă? Viaţa ta trăită 15-20 de ani acolo, cu muncă şi sacrificii imense pentru o casă la fel de imensă? Când totul ar putea fi mai simplu, mai mic, mai uşor de întreţinut şi mai ieftin de trăit. Mai mult timp cu familia (şi mă refer şi la timpul petrecut cu copiii), prietenii. Mai mult timp pentru suflet şi minte. Nu asta contează în cele din urmă?
Şi noi muncim aici în România pe brânci, avem zile când ne vedem puiul numai dimineaţa şi seara, dar orice cheltuială pe care o facem şi orice decizie pe care o luăm este mărginită de cumpătare zic eu. Trăim într-o locuinţă mică dar foarte bine optimizata pentru o familie normală, un loc în care fiecare colţişor este folosit la maxim dar în acelaşi timp nu ai sentimentul că „vine casa peste tine”. Avem o singură maşină economică şi două biciclete şi mai economice care aşteaptă în fiecare dimineaţă să le dai pedală.
Văd această exagerare peste tot prin ţară, multe case foarte mari. Încălzite parţial. Costisitoare. Neeconomice. Risipă totală. Şi oamenii muncesc zi şi noapte să le construiască şi să le întreţină. Tot respectul pentru muncă, dar oare chiar numai asta contează?
Aş vrea să subliniez în cele din urmă că nu sunt nici pro nici contra acestor oameni. Fiecare îşi trăieşte viaţa şi suportă consecinţele alegerilor făcute. Dar undeva ceva nu merge bine, iese din ordinea firească a lucrurilor.
Oare mândria/fala/fudulia/trufia sau orgoliul ne ţin de cald? Atunci ar trebui să fim al naibii de mândri de acum încolo pentru că o să avem mult de încălzit.
Acest articol v-a fost oferit de ARISTOCRAT BOUTIQUE
www.aristocratboutique.ro
Fii primul care comentează