Abrud: Acţiune de verificare a stării tehnice a autovehiculelor

Poliţiştii din Abrud, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Alba au organizat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere datorate stării tehnice necorespunzătoare a autovehiculelor. Au fost depistate 4 autovehicule cu defecţiuni tehnice. 

La data de 7 august 2019, între orele 10.00 – 13.00, poliţiştii Compartimentului Rutier Abrud, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Alba, au organizat, pe DN 74, o acţiune ce a avut ca scop depistarea şoferilor care conduc, pe drumurile publice, autoturisme ce nu îndeplinesc condiţiile tehnice pentru circulaţia în condiţii de siguranţă. Cu ocazia acestei acţiuni au fost depistate 4 autovehicule ce prezentau diverse defecţiuni tehnice. Conducătorii acestora au fost sancţionaţi contravenţional, iar faţă de doi dintre aceştia,  complementar sancţiunii, s-a dispus retragerea certificatului de înmatriculare. Alţi 12 conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional, pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 2.030 lei.

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*