A murit tânăra mămică din Apuseni. Fusese preluată, împreună cu bebelușul ei de doar trei zile, de către echipajele SMURD și SAJ

Un echipaj SMURD, din cadrul Stației de pompieri Câmpeni, în cooperare cu o ambulanță SAJ, cu medic, au fost solicitați să intervină, duminică, în localitatea Scărișoara, la un caz medical (o persoană inconștientă).

Din cauza drumului greu accesibil și a zonei înzăpezite, au fost suplimentate forțele de intervenție cu un APIC și un UTV (autoșenilată) de la Stația de Pompieri Câmpeni, pentru facilitarea accesului echipajelor medicale la locul solicitării și transportul persoanei la ambulanță, transmite, duminică, puțin înainte de ora 11.00, ISU Alba.

Persona a fost preluată de către pompierii militari și predată echipajelor medicale. Este vorba despre o persoană de sex feminin, de aproximativ 33 de ani, care a născut acum trei zile ( a 7-a sarcină). La momentul de față i se acordă îngrijiri medicale de către echipajul SAJ, cu medic. Aceasta este în stare de  inconștiență, dar cu funcții vitale. Totodată, a fost preluat de către echipajul SMURD Câmpeni și nou-născutul, în vârstă de 3 zile, în vederea evaluării medicale a acestuia, mai precizează ISU Alba.

Femeia a intrat în stop cardio-respirator. Au început manevrele de resuscitare, de către echipajul SAJ. Sugarul va fi transportat la CPU Câmpeni de către echipajul SMURD. Acesta este conștient, fără probleme medicale.

Din nefericire, tânăra nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decesul.

Despre Redacția ProAlba 41788 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

1 Trackback / Pingback

  1. Misiunile salvatorilor de la ISU Alba din ultimele 24 de ore - ProAlba

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*