A murit Ioan Morariu, vicepreședinte al Crucii Roșii Române Filiala Alba

Cu adâncă tristețe, ne luăm rămas bun de la domnul Ioan Morariu, vicepreședinte al Crucii Roșii Romăne Filiala Alba.
Model de noblețe sufletească și colegială, domnul Morariu a fost un om care a iubit din toată inima Crucea Roșie și și-a dedicat întreaga viață activității umanitare. A fost director al Crucii Roșii Filiala Alba timp de 32 de ani, între 1972 și 2004. De asemenea a fost președinte al filialei noastre timp de 8 ani și vicepreședinte la nivel național al Crucii Roșii Române timp de 4 ani.
În memoria noastră, domnul Ioan Morariu va rămâne mereu un exemplu de conduită morală și bunătate, un om implicat și dedicat celor mai importante valori ale Crucii Roșii Române: umanitate, unitate și voluntariat. Astăzi, îi aducem un ultim omagiu și ne rugăm pentru odihna sufletului bunului nostru coleg. Suntem alături de familie și de toți cei care l-au cunoscut și l-au prețuit pe domnul Ioan Morariu, asigurându-i de întreaga noastră compasiune, au transmis cei de la Crucea Roșie, filiala Alba.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Despre Redacția ProAlba 37777 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*