Foto: Creații spectaculoase la parada „Green Fashion Show” de la Alba Iulia. A avut loc a șaptea ediție a Campaniei „ECOol”

green fashion show 153Vineri, 21 aprilie, în cadrul centrului comercial Alba Mall s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție a Campaniei „ECOol”, o inițiativă care vizează sensibilizarea elevilor și a cadrelor didactice față de necesitatea protejării mediului înconjurător. De asemenea, parada „Green Fashion Show” a implicat participanții într-o activitate care presupune lucrul în echipă și stimularea creativității. Evenimentul a reunit sute de elevi de la licee din județul Alba. Aceștia au adus pe scenă ținute vestimentare inedite, pline de culoare și îndrăznețe, realizate din materiale reciclabile. Toate aceste creații au fost realizate din saci menajeri, CD-uri, plastic, aluminiu, hârtie, carton etc.

Marele premiu constă într-o excursie pentru grupurile câștigătoare. De asemenea, au fost premiați individual atât cei mai buni designeri, cât și cele mai bune modele. Parada eco a fost urmată de un concert susținut de Crush & Alexandra Ungureanu.

Evenimentul a fost organizat de Agenția Locală a Energiei Alba – ALEA împreună cu Consiliul Județean Alba și Inspectoratul Școlar al Județului Alba.

PREMIILE ediției a VII-a a Campaniei „ECOol”: (mai jos găsiți și o galerie foto din cadrul evenimentului)

Cel mai convingător mesaj eco: echipa „Masca” de la Liceul „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieş

Cel mai bun spectacol: echipa „Amalgam” – Liceul „Corneliu Medrea” Zlatna

Cea mai bună colecţie: echipa „3R Fans” – Colegiul Naţional “Avram Iancu” Câmpeni

Premiul pentru cea mai bună creaţie vestimentară:

Bianca Lazăr – Colegiul Naţional „Avram Iancu” Câmpeni (3R Fans)

Alexandru Tat – Colegiul Naţional „Avram Iancu” Câmpeni (3R Fans)

Lorena Blag – Liceul „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieş (echipa „Masca”)

Diana Şoit –  Liceul „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieş (echipa „Masca”)

Csutka Anca – Colegiul Naţional „David Prodan” Cugir (Fashion Time)

Premiul pentru cea mai bună prezenţă scenică:

Georgiana Damian – Colegiul Naţional „Lucian Blaga” Sebeş (Spring Breakers)

Mădălina Ianc – Liceul „Corneliu Medrea” Zlatna

Alexandru Popescu – Liceul Tehnologic Sebeş (Green Fashion)

Alexandru Forro – Liceul „Corneliu Medrea” Zlatna (Amalgam)

Ioana Ignat – Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia (Eco Oscar)

Renata Mihăiloiu – Colegiul Naţional „David Prodan” Cugir (Fashion Time)

Premiul pentru cel mai talentat designer:

Csutka Anca – Colegiul Naţional „David Prodan” Cugir (Fashion Time)

Jessica Durco – Colegiul Naţional „Lucian Blaga” Sebeş

Emanuela Dobra – Colegiul Naţional „Avram Iancu” Cîmpeni

Beatrice Surchea – Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia

Alexandru Forro – Liceul „Corneliu Medrea” Zlatna

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*