Rețeta FERICIRII. „Ne putem prelungi viaţa în funcţie de modul în care gândim. Cu fiecare gând, pledăm pentru viaţă sau pentru moarte”

dulcanNimeni n-ar crede că un copil dintr-un sat de provincie se întreabă, la o vârstă fragedă, doar observând rutina din jurul lui, ce sens are existenţa umană. Şi totuşi, Dumitru Constantin Dulcan, ajuns acum profesor universitar şi medic neurolog, a făcut acest lucru. Prin tot ceea ce a făcut, el a căutat însemnătatea vieţii. A găsit răspunsuri la întrebări esenţiale, a înţeles cum funcţionează Universul şi spune că tot ceea ce a aflat prin studiu intens şi din experienţele sale vrea să împărtăşească şi altora. Am vorbit cu profesorul Constantin Dulcan despre triada fericire – gânduri – sănătate şi consecinţele acesteia asupra funcţionalităţii Universului. Profesorul consideră că gândurile şi vorbele noastre pot influenţa universal, se arată într-un material postat pe gândul.info

„Sunt două niveluri la care un om poate să aibă o reacţie de fericire sau de nefericire. Primul este planul personal, dar voi începe cu modelul social. Modelul social poate să-ţi dea satisfacţii sau să nu-ţi dea satisfacţii. Poate să-ţi ofere condiţii de împlinire pe plan profesional sau nu. În cazul modelului social nu prea poţi face mare lucru. Atunci, rămânem la al doilea nivel, nivelul tău personal. Cum văd fericirea orientalii: ei vorbesc despre fericire la nivel de virtuţi. Ei spun că sunt două niveluri. Este nivelul superficial, unde sun toate furtunile care se abat asupra minţii, asupra gândului şi este nivelul profund. Nivelul profund înseamnă pentru ei să-ţi păstrezi acea pace, linişte interioară, indiferent că întâmpini succesul sau eşecul. Omul trebuie să se educe de o asemenea manieră încât să înţeleagă că frica şi spaima care li se prezintă face parte dintr-un nivel comercial care interesează anumiţi indivizi. Noi trebuie să învăţăm că şi în faţa nenorocirilor, dar şi a lucrurilor plăcute trebuie să îmi păstrez un echilibru. În momentul acela, omul nu mai este în bătaia vântului, nu mai este la mâna societăţii, nu mai devine ceea ce vrea societatea să facă din el: o slugă, un nimic, un zero. El îşi păstrează propria lui nişă, propriul lui regat. Nefericirea este o chestiune de percepţie. Sunt fericit în funcţie de cum percep eu un eveniment; îl percep cu un ecou negativ sau îl percep cu un ecou pozitiv; entuziasmant sau netentuziasmant; deprimant sau, dimpotrivă, extaziant. Fericirea mai ţine şi de structura noastră. Oamenii introvertiţi, cărora foarte puţine lucruri pe lumea asta le plac sunt cei mai nefericiţi. Bucură-te! Uite, ai băut o cafea cu cineva, bucură-te. Tu spui: „Nu pot, e amară”. Păi, fă-o dulce dacă e amară.”

Gândurile noastre sunt responsabile pentru energiile Universului

Gândirea pozitivă nu ne ajută doar pe noi. Profesorul Constantin Dulcan spune că gândurile şi cuvintele noastre sunt încărcate cu energie. Această energie este negativă sau pozitivă, în funcţie de felul în care arată gândurile noastre şi de semnificaţia pe care o au cuvintele noastre.

„Tot ceea ce gândim este sprijinit pe un fundament energetic. În momentul în care gândim frumos, bine, noi emitem un nor de lumini. Noi suntem construiţi din fotoni, din lumină. Numai că nu o vedem, pentru că numărul de fotoni emis este infim. În momentul în care gândim în termeni de iubire, compasiune, iertare, empatie şi recunoştinţă, noi emitem un câmp de energie pozitiv. Acest câmp de energie îmbibă toate celulele noastre. Pe de o parte, modifică chimia noastră. Ele contribuie la sănătate, longevitate, mulţumire, fericire. Invers, sentimentele de ură au un câmp de emisie negru. În momentul în care urâm, suntem violenţi, invidiem, noi îmbrăcăm o haină de doliu. La nivelul creierului nostru corespunde o chimie a substanţelor benefice şi a celor dăunătoare. Dopamina este cea responsabilă pentru sentimentul de fericire. Stresul, în schimb, conduce la îmbolnăvire”, susţine Constantin Dulcan.

Profesorul susţine că un câmp de energie emis de om fie prin cuvinte, fie prin gânduri, poate ajunge în cel mai îndepărtat punct din Univers şi prin influenţa pe care o au pot crea dezechilibre energetice. „În momentul în care eu, prin ceea ce scot pe gură sau gândesc dezechilibrez Universul, el produce catastrofe. El nu este dependent de existenţa mea, dimpotrivă, eu sunt produsul lui, nu el este produsul meu. Ca atare, el se răzbună. Dezechilibrele sunt dure. Toate catastrofele de aici vin”, explică profesorul Dulcan.

„Noi ne putem prelungi viaţa în funcţie de modul în care gândim”

Pe lângă Univers, influenţată de gândirea noastră este şi sănătatea. Sistemul nostru imunitar este, după cum spun japonezii, construit aşa încât noi să putem trăi în jur de 130–140 de ani. Medic de profesie, profesorul Constantin Dulcan spune că modul în care gândim ne poate ajuta să ne prelungim viaţa. Îşi aminteşte episoade din cariera sa medicală, în care persoane care au venit la el să se trateze au reuşit să grăbească vindecarea printr-o gândire pozitivă.

„Noi ne putem prelungi viaţa în funcţie de modul în care gândim. Noi suntem suma tuturor gândurilor şi emoţiilor noastre. Noi emitem pe zi circa 60.000 de gânduri. Cu fiecare gând pe care îl emitem, noi pledăm pentru viaţă sau pentru moarte, pentru sănătate sau pentru boală. Eu am creat clinica de neurologie şi la Craiova şi în Bucureşti, aveam bolnavi cu aceeaşi boală, accident vascular. Eram zilnic obligat să fac vizita cu 30 de oameni după mine. Şi întrebam bolnavii cum se simt. Unul îmi spunea că se simte bine, că va fi şi mai bine. Mă duceam după trei zile, mă uitam la faţa lui, vedeam cum înfloreşte. Altul spunea că nu îi e bine, că l-a durut injecţia, că nu i-a trecut cu pastila pe care i-am dat-o. Acel om mergea prost, rău. Se vedea că e nemulţumit şi nu îi mergea bine nici tratamentul. În clipa de faţă vorbim despre ceea ce se cheamă puterea minţii. Putem, pur şi simplu, să ne modificăm starea de sănătate, comportamentul uman în beneficiul nostru.Acestea sunt lecţiile de ultimă oră pe care ni le dau ştiinţele. Deci, nu trebuie să ne lăsăm speranţa că ne ajută doar o reţetă. Ne ajută reţetele, dar cel mai mare ajutor ni-l dăm singuri. Doctorul nu este Dumnezeu, iar medicina nu este matematică”, explică profesorul Constantin Dulcan.

Articolul complet poate fi citit AICI

foto/gândul.info

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*