ÎNTREBARE
Adresată: Domnului Ministru Robert Cazanciuc, Ministerul Justiţiei.
De către: Deputat independent de Alba, Cornel-George Comşa.
Obiectul întrebării: Stadiul dotării instituţiilor judiciare ale statului cu sisteme moderne de înregistrare a declaraţiilor. Răspunderea magistraţilor.
Stimate domnule ministru,
„Deocamdată, justiţia este singura putere care nu răspunde atunci când greşeşte. Noi, toţi ceilalţi, răspundem în faţa justiţiei, atunci când greşim”. Este o declaraţie recentă a premierului Victor Ponta.
Din păcate, România a înregistrat şi continuă să înregistreze adevărate drame, denumite în limbajul juridic „erori judiciare”. Doar o mică parte din aceste erori sunt descoperite şi mediatizate, însă marea majoritate sunt ascunse de sistem. Cazurile mediatizate sunt elocvente însă pentru a evidenţia preocuparea magistraţilor în a muşamaliza erorile judiciare, cu scopul evident de a-şi proteja colegii incompetenţi şi imaginea care trebuie să fie „neştirbită”. Astfel, o parte din aceşti magistraţi sau poliţişti continuă să se bucure şi în prezent de toate drepturile, inclusiv pensiile speciale.
Cazul Viorica Vişan din Comarnic, judeţul Prahova, este un caz celebru in lumea justiţiei, care ar trebui să fie predat în facultăţile de drept. În 1994, femeia a fost arestată de procurorul Constantin Plăcintă şi constrânsă de anchetatori să recunoască o faptă pe care nu a comis-o. Fără probe concludente, ea a fost condamnată pentru uciderea soacrei sale, iar ulterior, fiul ei (adevăratul autor al faptei), cuprins de remuşcări, a prezentat autorităţilor autodenunţul. Anchetatorii i-au făcut pierdute sesizările repetate, şi abia după 10 ani dosarul i-a fost revizuit, Viorica Vişan fiind pusă în libertate. Între timp, a fost părăsită de soţ, a rămas fără casă şi fără serviciu. A fost distrusă fizic, dar mai ales psihic. Abia în 2005, Tribunalul Alba a achitat-o prin sentinţa 215/15 septembrie 2005.
Un alt caz celebru este cel al lui Ţundrea Ilie Marcel, care a fost condamnat pentru omorul săvârşit în data de 16.06.1992 asupra victimei Gherasie Mioara. A executat 12 ani de închisoare. După 19 ani de la comiterea faptei, Gheorghe Avram, adevăratul criminal , a fost depistat pe baza probelor ADN. Ţundrea a fost condamnat la 25 de ani închisoare şi a executat 12, pentru o crimă pe care nu a comis-o. După eliberare, Ţundrea nu a mai trăit decât trei ani, într-o mizerie cruntă, stingându-se din viaţă în anul 2007, ca urmare a unei boli contactate în puşcărie. Ulterior, aveau să fie descoperite abuzuri de neimaginat ale procurorului de caz, acoperite de sistem printr-o încadrare juridică de abuz în serviciu, pentru care între timp intervenise termenul de prescripţie…
Cazul Traian Berbeceanu, de asemenea intens mediatizat, a evidenţiat recent practici ilegale la nivelul unei structuri de elită a Parchetului – DIICOT. A fost dezvăluit presei rechizitoriul procurorului DNA, din care rezultă metodele prin care procurorii şi poliţiştii, trimişi în prezent în judecată pentru represiune nedreaptă, au ocolit prevederile legale, efectuând audieri tendenţioase, destinate unor incriminări ilegale, şantajând diverşi infractori sau martori, falsificând probe de la dosar, utilizând interceptări ilegale, structurile statului cheltuind banul public pentru răfuieli personale sau pentru anumite grupuri de interese. Toată România a văzut la televiziuni, pe holurile Curţii de Apel Alba Iulia, poliţişti de la Crimă Organizată care aplaudau sau îmbrăţişau un inculpat-poliţist şi huiduiau un procuror, astfel încât orice aprecieri privind imaginea justiţiei în prezent sunt de prisos.
Aceste cazuri evidenţiază perpetuarea îngrijorătoare a unor vulnerabilităţi în sistemul nostru de drept, erori judiciare şi condamnări bazate în principal pe declaraţii smulse inculpaţilor fără respectarea drepturilor acestora. În acest context, specialiştii susţin că politica penală trebuie să se adapteze cerinţelor europene cât mai rapid cu putinţă.
Noile coduri prevăd soluţii moderne destinate realizării unor anchete, în care drepturile suspecţilor/inculpaţilor să fie respectate, iar sistemul de autocontrol al justiţiei să funcţioneze. În acest context, dotările tehnice pe care procedura penală le impune pot fi de natură să prevină abuzurile care au permis asemenea erori judiciare, iar înregistrarea audio-video a declaraţiilor poate să prevină practicile abuzive.
Având în vedere considerentele expuse, vă întreb cu respect stimate domnule ministru:
- Cum este reglementată în prezent ascultarea suspectului sau a inculpatului?
- Care este stadiul dotării instituţiilor statului cu sisteme moderne de înregistrare a declaraţiilor? Are fiecare unitate de poliţie/parchet/instanţă asigurate dotările necesare realizării unor audieri înregistrate precum şi cele necesare păstrării în condiţii optime a acestor înregistrări ?
- Există în aceste unităţi încăperile şi condiţiile necesare realizării unor confruntări sau recunoaşteri din grup cu asigurarea protecţiei martorilor ?
- În câte cauze penale a pierdut România la CEDO datorită unor erori judiciare grave sau ca urmare a incompetenţei magistraţilor?
- În câte cazuri s-a îndreptat statul împotriva magistraţilor găsiţi vinovaţi pentru erori judiciare grave în vederea angajării răspunderii acestora ?
Solicit răspuns scris.
Deputat independent de Alba,
Cornel-George Comșa
Fii primul care comentează