25-26 octombrie: La Zlatna are loc Festivalul Naţional de Interpretare a Romanţei. Nume mari ale muzicii, prezente la eveniment

afis romante zlatnaŞi în acest an, oraşul Zlatna organizează o nouă ediţie, a XI-a, a Festivalului Naţional de Interpretare a Romanţei “Te-aştept pe-acelaşi drum – In memoriam Valer Ponoran”. Devenit deja tradiţie, festivalul îşi propune să readucă în atenţia publicului un gen muzical drag sufletului românilor, dar şi să promoveze talente de toate vârstele. Festivalul va avea loc în perioada 25 – 26 octombrie 2014 şi se va desfăşura la Sala de Festivităţi “Ampelum” a Oraşului Zlatna. Prestaţia concurenţilor va fi evaluată de un juriu de specialitate din care vor face parte nume importante din muzica şi viaţa culturală românească: Corina Chiriac, Stela Enache, profesor Daniela Floroian (reprezentanta Centrului de Cultură “Augustin Bena” Alba Iulia), Alexandru Jula şi Traian Jurchelea. Alături de ei vor participa şi invitaţi speciali, printre care interpreta de muzică uşoară Alexandra Canareica şi Stela Botez, câştigătoarea ediţiei precedente a festivalului de la Zlatna. Acompaniamentul muzical va fi asigurat de orchestra condusă de maestrul Ovidiu Barteş, iar prezentator al evenimentului va fi apreciatul Octavian Ursulescu. Organizatorii festivalului sunt Primăria Oraşului Zlatna, Consiliul Local al Oraşului Zlatna, Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură “Augustin Bena” Alba Iulia şi Casa de Cultură “Horea Popescu” din Zlatna. Programul festivalului este următorul:

Sâmbătă, 25 octombrie 2014
– Ora 900 – Preselecţia concurenţilor. Juriul de specialitate selectează pe cei mai talentaţi dintre candidati pentru a participa în etapa următoare a festivalului.
– Ora 1800 – Deschiderea oficială a festivalului. Cuvânt de bun venit al primarului oraşului Zlatna.
– Ora 1800 – 1830 – Prezentatorul anunţă programul serii, invitaţii speciali şi componenţa juriului.
– Ora 1830 – 2200 – Concursul de interpretare a romanţei, recitaluri.

Duminică, 26 octombrie 2014
– Ora 1800 – 1815 – Prezentatorul anunţă programul ultimei zile a festivalului
– Ora 1815 – 1930 – Decernarea premiilor şi concertul de gală
– Ora 1930 – 2200 – Recitaluri.
– Ora 2200 – Închiderea festivalului. Primarul oraşului şi invitaţii ţin scurte alocuţiuni.

Intrarea este liberă!

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*