Alba Iulia a asumat împreună cu Casa Regală a României un protocol de colaborare care să valideze legătura trainică dintre două simboluri puternice ale acestei țări. 2014 este anul dedicat diplomației, prilej cu care Ziua Încoronării va fi sărbătorită alături de Alteta Sa Regală Principele Radu al României și reprezentanți ai corpului diplomatic.
Pe data de 15 octombrie 2014 la celebrarea unui moment nobil, unic și foarte important pentru urbea noastra și întreaga Românie vor fi prezenti ambasadori și oficiali din Cipru, Franța, Slovenia, Polonia, Moldova, Bulgaria.
Albaiulienii sunt așteptați să participe la evenimentele ce se vor desfășura la Alba Iulia, alături de Casa Regală a României. În onoarea oaspeților Celeialalte Capitale, la Casa de Cultură a Sindicatelor va avea loc un concert simfonic susținut de Filarmonica de Stat Sibiu. Intrarea la spectacol este liberă (în limita locurilor disponibile), sectorul B fiind rezervat integral. Acest eveniment se va desfășura în prezența Alteței Sale Regale, Princepului Radu al Romaniei. Intrarea se va face strict până la ora 18.30.
Programul Sarbatorii Incoronarii cuprinde un serviciu religios Te Deum de la ora 17.00 la Catedrala Incoronarii, verinisajul expozitiei “Comoara regăsită. Portretele Regale de la Alba Iulia” la Sala Unirii si concertul mentionat anterior. Evenimentul este organizat de Primăria Alba Iulia și Consiliul Județean Alba, în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Fii primul care comentează