Sâmbătă, 10 mai, de la ora 13, la sediul Asociației Culturale ASTRA din Blaj (Piața 1848, nr.11), va avea loc vernisajul celei de a VI-a ediţii a Expoziţiei de Artă Tradiţională. Vor expune meşteri populari din judeţul Alba, în special de pe Târnave, în arta lemnului (Nicolae Banciu – Blaj, Ioan Nicolae Dulău – Biia), cojocărit (Ioan Maier – Blaj), ţesături, cusături, broderie (Elena Păcurar – Micăsasa, Maria Dulău (rapsod popular) – Biia, Iudifta Dulău – Biia, Maria Cucui – Pănade, Maria Zereş – Pănade, Maria Bugner, Mara Ana – Cenade şi Clasa de ţesături – cusătoare din Biia), pictură icoane (Maria Predan – Sebeş). De asemenea, va fi prezentat și portul tradițional reconstituit din Cergău, prin proiectul cultural finanțat de AFCN și implementat de Asociația ATMA în toamna lui 2013.Evenimentul tradiţional dedicat meşterilor populari din judeţul Alba este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Blaj, Asociaţia Culturală ASTRA Blaj şi Asociaţia Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti Alba – ATMA. Acţiunea culturală face parte din cadrul evenimentelor organizate cu prilejul Zilelor Culturii Blăjene.

Fii primul care comentează