Televizorul este în multe familii, obiectul-personaj în jurul caruia se desfasoara toate activitatile cotidiene. Din pacate majoritatea copiilor au ajuns sa petreaca în fata televizorului mai mult timp decit la scoala, îsi “desăvârşesc” educaţia tot împreună cu personajele proiectate de acesta, iar comunicarea în cadrul familiei şi societăţii este grav afectată. În acest context, la Alba Iulia se desfăşoară în aceste zile campania „Săptămâna Familiei, săptămâna fără televizor”. La nivel local, pe lângă instituţiile implicate şi factorii de decizie, oamenii din funcţii publice au coborât din scaunele administrative pentru a se implica şi din postura de voluntari. “Într-o lume crudă, agitată şi din ce în ce mai tehnică, prietenia şi familia înseamnă şi trebuie să conteze mai mult”.
A fost mesajul pe care primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Mircea Hava l-a transmis astăzi micilor albaiulieni participanţi la evenimentele prilejuite de “Săptămâna familiei, săptămâna fără televizor”. Manifestarea a fost găzduită de Biblioteca Judeţeană Lucian Blaga, iar evenimentele organizate au acoperit o paletă largă, de la discuţii libere la poveşti citite copiilor şi de la jocuri de cultura generala la sesiuni de joc educativ. In tot acest peisaj, figura primarului a fost una aparte. Edilul a lasat treburile administrative pentru a se transforma pentru citeva momente intr-un educator, parinte si prieten pentru cei mici. Mircea Hava le-a vorbit copiilor despre prietenie, familie, perioada copilariei si multe alte lucruri. Micutii i-au pus primarului intrebari despre copilaria sa si au aflat ca povestea preferata a edilului a fost “Din marile legende ale lumii”.
Clipele de copilarie au fost completate cu o gramada de dulciuri pe care micutii le-au impartit cu generozitate cu profesorii, gazdele de la biblioteca si noul lor prieten. Tot pentru ei, copiii au incropit la final un mini program artistic. Cert este ca timp de 30 de minute, actiunile s-au desfasurat intr-o atmosfera relaxata cu iz pedagocic. Alba Iulia este unul dintre putinele locuri din Romania in care oamenii din administratie inteleg si reusesc sa isi amine putin “treburile urgente” pentru generatiile viitoare. Cei mici au putu afla despre Atelierul Creativ din Alba Mall pe care Primaria Alba Iulia il sustine de o buna bucata de timp si depsre activitatile pe care le pot desfasura in cadrul atelerielor de arta plastica, comunicare si teatru.

Felicitari, domnule primar. O sa votez cu dumneavoastra. Sunt emotionata pana la lacrimi
… figura primarului a fost una aparte. Edilul a lasat treburile administrative pentru a se transforma pentru citeva momente intr-un educator, parinte si prieten pentru cei mici. Mircea Hava le-a vorbit copiilor despre prietenie, familie, perioada copilariei si multe alte lucruri.
Alba Iulia este unul dintre putinele locuri din Romania in care oamenii din administratie inteleg si reusesc sa isi amine putin “treburile urgente” pentru generatiile viitoare.
Iată o frază a unui slujbaș umil și chiar mai rău decât atât!
Oare nu este luat la mișto, primarul nostru, prin aceste remarci?
Sunt convins că primarul Mircea Hava nu are nevoie să-i gâdele cineva mustața în halul acesta.
Acțiunea este bună și ar fi foarte frumos dacă astfel de manifestări, m-am referit și la alte partide, ar avea continuitate patru ani din patru.
În preajma campanie electorale, inițiativele acestea, de a organiza pentru copii diferite acțiuni, sunt foarte bune pentru părinți și bunici. Au timp, la televizor, să urmărească marile mișcări și să voteze în cunoștință de cauză.
Superb comunicat de presa, superb articol, superb primar.
Stima,
Nea primaru’ cum a fost intrevederea cu Dragnea de la PSD? Pai se poate tocmai tu matalutza sa tradezi pe cei care te ridica asa in slavi pe aceste site-uri si dau commenturi favorabile cauzei tale si sa pleci la …USL? In fine, doar ai incercat ca nu te-a luat nimeni in serios. Pai cum sa mai vorbesti de corectitudine bun simt si valori ale familiei cand nu le ai pe niciuna? Dosare si urmariri ale DNA-ului, promisiuni aruncate in vant, amanta cu care te plimbi prin tari straine etc…
Krougar,
treaba cu amanta nu e barbateasca dar zi-mi de Dragnea ca e interesant. Juri pe rosu PSD ca s-a petrecut asta? daca ai si vreun indiciu, amanunt in plus, ca sa nu zic dovada, ar fi minunat