O prea mare iubire ucide

S-au împlinit 11 ani de la cea mai frumoasă şi tragică poveste de dragoste din literatura română. Scriitorul Ştefan Augustin Doinaș a murit la sfârșitul  unei operații din cauza unui stop cardiac.  Avea 80 de ani. Soția lui, Irinel Liciu, l-a privit pe patul de spital şi a înţeles atunci că fără el nimic din ceea ce avea să urmeze nu mai făcea sens. S-a dus acasă, a luat un pumn de medicamente şi s-a sinucis. A lăsat un bilet în care i-a cerut iertare lui Dumnezeu, şi i-a spus lui Doinaș că „o prea mare iubire ucide”. Cu ani de zile în urmă, am „retrăit” același final. În cimitirul Pere Lachaise am fost să pun flori la mormântul lui Modigliani. Lângă el… iubita lui, Jeanne Hebuterne care, a doua zi după moartea pictorului, s-a sinucis aruncându-se de la etaj. Era însărcinată in aproape nouă luni cu cel de-al doilea copil al lor. Sunt oameni care nu pot trăi în absenţa sufletelor lor pereche. Sunt alții care cred că moartea nu îi poate despărți, chiar dacă unul rămâne şi altul pleacă. Eu încă nu m-am hotărât cărei categorii aparțin.

Floriana Jucan,

(Revista Qmagazine si www.qmagazine.ro)

Astăzi ne despărţim

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: – Aşa trebuie să fie …
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.

Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău …

Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul …

Ştefan Augustin Doinaş

Articol publicat in Revista ProAlba