Scrisoare către fiica mea, Athena!

anca ileaAm crescut în Turdaș pînă să merg la școală. Apoi, vacanțele mi le-am facut,tot acolo, până pe la vreo 10 ani atunci când bunicii și-au vândut casa. Habar nu am când și cum am rupt legătura cu satul ăla. HABAR NU AM. Din preadolescența-mi încâlcită în adulții din preajma-mi, eu una, nu mai am momente „vii”. Copilăria, anii mei mici sunt vii. Mai simt cum miroseau șurțele femeilor, aud cum bâzâiau muștele între geam și ziar…văd cum arăta veterinarul care vaccina gainile, văd cum avea nasul mâncat de cancer Cicu, îi aud vocea lui  Donea, vreau păpușa ce stătea în mijlocul patului din camera din față a lui Cioartă. Mai știu ce pahare s-au dat de pomană la înmormântarea nepotului nebotezat a lui Botezanu’, știu cum era groapa la podu’ stricat, și cât de lată era banda de la moară. Și cum se lopăta grâul la CAP. Mai știu ce ochi avea Frumosu’.atena Și ce mustață avea nana Valeria. În Turdaș am învățat despre moarte, despre nunți, despre curve, despre leneși, despre harnici,despre alcoolici,despre cum că bărbatul trebuie să “știe” femeia doar de la brâu în jos. Mergeam să văd cum se răceau morții, și eram copilul care striga la nunți „miresuță toată flori, ia-ți gândul de le ficiori/ și ți-l pune la bărbat/ că cu el te-ai maritat.” Acum 5 ani, pe Turdaș, l-am visat; vise obsesive, exagerate, “grele”, cu tânguială și dor. Nopți după nopți. Ba găsind într-o autogară un autobus plin cu turdășeni. Ba lângă biserica de lemn fiind revoltată, răvășită că Ceaușescu a întors-o cu susu’n jos, ba făcând drumul spre biserica de la bunica de acasa cu sandalele și cretișoara în mână. Mi-am scos obsesiile când m-am reîntors în Turdaș. În 2009. Am făcut drumul bisericii…nu cu sandale și cretișoara în mâini, dar cu copilu-mi în brațe. Pe drum, m-am întâlnit cu o nană, nu mai știu de-a cui; n-am știut niciodată. ancaM-a intrebat: ” tu de-a cui ești?” I-am răspuns: ” De-a lui Nica lu’ Toder din deal care o luat-o pe Ghifta lui Șhieru/Fieru”. Mi-a răspuns: „cum e acolo, în America?” Nana din Turdaș știe și ce fac eu azi, dar și ce-a facut bunicu’ ieri. Cu cine s-o luat și de ce n-o stat. Și nana n-are google. Ce nu știe nana e că mie mi-e dor de Turdaș zilnic. Oare știr Nana că azi,ce mi-a luat oceanul, mi-a dat facebook-ul? Oare în câte vorbe o va ajunge vorba? Eu azi mi-am reîtâlnit turdășenii: Sorin a lui Călușeru, Toderuț a lui Leuca, Deli a lui Virgil a lui Șeuleanu, Niculina și Cosmina lui Relu lui Șeuleanu.Încă vreo câțiva pixels…și sunt iar eu… cu tot Turdașul. Serios, aici miroase a șurță de turdășeancă. Și FRUMOSU’ se uită la mine…hai, treci in pattttttttttttt .

Anca Ilea…Ottawa

 

Despre Redacția ProAlba 40668 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

5 Comments

  1. Doamne…
    Ce scrisoare frumoasă! Emoţionantă!
    O carte în câteva rânduri…
    Mă-nclin şi felicitări expeditoarei:
    „De-a lui Nica lu’Toder din deal care a luat-o pe Ghifta lui Şhieru/Fieru”.

  2. Ahhhhhh, domnule Murgasanu, m-ati facut sa plang! Va multumesc din suflet. Sora mea, Nadia Podar, a fost colega de clasa cu Anamaria. V-am citit cand eram mica si v-am iubit cuvintele. Va multumesc din tooooooot ce am si inca nu am.

    Tot binele lumii. Si ne vedem poate peste ocean…

  3. Azi,m-ai dus la casa parinteasca de pe deal,/cu miros de poame si de grau curat,/intr-un sat,pe-o muchie din Ardeal,/unde soarele in zori m-a sarutat/si,sub bolti de stele,noaptea ,am visat.Iti multumesc .

  4. Draga Anca, daca stiam eu ce talent ” zace ” in tine, nu scapai sa nu copitaresti tu Apusenii impreuna cu
    mine, in cautarea lelelor din satele izolate…a mosilor si a povestilor spuse la gura sobei. Faceai sigur parte din peisaj…Te salut cu mare drag si respect mai ales pentru ca nu ai uitat de unde ai plecat! Gabi, ma bucur ca ai gazduit-o pe Anca in ” casa ” ta, este un oaspete de pret!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*