13 iunie: 20 de ani de la deschiderea Memorialului de la Sighet. Participă și o delegație din Alba

sighet memorialFundaţia Academia Civică va organiza la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din oraşul Sighet Ziua porţilor deschise, o zi a celor ce au trecut prin închisorile şi deportările comuniste sau au luptat în rezistenţa împotriva comunismului. Această zi de reculegere se va desfăşura la 13 iunie (Sărbătoarea Înălţării Domnului), odată cu Ziua Eroilor. Sunt aşteptaţi la aceste manifestări peste 150 de foşti deţinuţi politici, deportaţi, familiile şi prietenii lor, ca şi toţi cei ce n-au renunţat la amintirea suferinţei. Cei care nu au făcut-o în alţi ani sunt rugaţi să aducă un pumn de pământ din locurile unde s-a murit, pentru a fi depus în urnele din Cenotaful eroilor, aflat sub altarul din cimitir. La invitaţia Doamnei Ana Blandiana şi a Domnului Romulus Rusan la manifestări participă şi o delegaţie din judeţul Alba. Albaiulienii sunt “actorii principali” în cadrul lansărilor de carte , prin volumul “Tineri din Alba în infernul comunist” scris de profesorii Andreea Rotche şi Sorin Schiau de la Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia. Cartea s-a tipărit cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Alba, dl. Preşedinte Ion Dumitrel , prin Biblioteca Judeţeană “Lucian Blaga” Alba , d-na directoare Mioara Pop. Este pentru al doilea an când judeţul Alba este invitat să participe la manifestări, dar şi în cadrul lansărilor de carte.

Programul manifestărilor

Joi, 13 iunie

orele 7.00-9.00 Primirea participanţilor la Memorialul Sighet

orele 9.00-11.00 Dezbaterea „Memorialul Sighet – 20 de ani”

orele 11.00-11.30 Lansări de carte

orele 11.30-12.30 Vizitarea Memorialului

orele 13.00-14.00 Serviciu religios la Cimitirul Săracilor

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*