Dorin Pocol, consilier municipal al PP-DD a adus , în cadrul unei conferințe de presă, lămuriri în privința lucrărilor de termoizolație care se fac la blocurile din Alba Iulia. În calitate de președinte al comisiei de urbanism din cadrul CL, Pocol a declarat urmatoarele: ”Cu sprijinul Serviciului de Urbanism din cadrul Primariei Alba Iulia a fost elaborat un regulament privitor la măsurile care trebuie respectate în cazul lucrărilor care se fac la fațadele blocurilor. Ne dorim ca orașul să aibă o linie estetică decentă, astfel că s-a decis că orice bloc va avea, la exterior, maxim două culori.” Cetățenii trebuie să știe că, în baza noului regulament, Asociațiile de Proprietari trebuie să se prezinte la serviciul de urbanism al Primăriei cu o schiță care să cuprindă și culorile dorite. În baza acestei schițe, oamenii vor primi un aviz tehnic ce le va permite să înceapă lucrările. Pocol a mai precizat că, în principiu, ar fi de preferat să se folosească nuanțe pale. De asemenea, se dorește și realizarea unor “tronsoane” unitare din punct de vedere esthetic, cu precădere în cazul scărilor de bloc cu mai multe scări. Important: cei care nu se conformează noilor prevederi riscă amenzi deloc de neglijat.


Fii primul care comentează