Noua „plasă” politică

Stimaţi cititori, iată că s-a întâmplat şi „minunea”! Am început să ne cunoaştem, în sfârşit, noua clasă politică. Aproape fiecare partid şi-a promovat câte un segment de tineri – aşa cum era şi normal – şi l-a pus la masa „bătrânilor”, cu drepturi egale şi cu îndatoriri pe măsură. Ba unii, mai portocalii decât alţii, au venit cu un eşalon doi de tineret şi l-au cocoţat în fruntea ministerelor cu o uşurinţă dezarmantă, dorind să ne arate nouă, românilor de rând, că se poate spera într-o „nouă clasă politică”. Cam fragezi pruncii şi cam plini de ifose sau Porsche-uri, sau şi de una, şi de alta. Ei, dar ăştia suntem noi, mergem din extremă în extremă, vorba românului, „până la înfrângerea finală”.

În vreme ce în Franţa, Anglia sau Statele Unite un politician este considerat tânăr la 50 de ani, pe valea Dâmboviţei se pare că altele sunt criteriile de apreciere, şi anume: case la Miami, ceasuri scumpe, maşini bengoase, conturi burduşite… Căci: „Fie domnul cât de mic, se pricepe la câştig” …

Dacă ar fi să ne luăm după o veche pildă romană (de la Roma, atenţie) în care se susţinea că mai bine să-i păstrezi în funcţii pe vechii demnitari care şi-au cam făcut plinul decât să aduci unii noi, flămânzi şi dornici de înavuţire, ar trebui să ne cam temem de pofta „lupilor tineri”… S-ar putea ca foamea lor să fie una nesfârşită, pantagruelică… „Cibi condimentum fames est”, spunea latinul, adică: „Foamea este condimentul mâncării”. Iar dorinţele, nemăsurate! Ce conturi în Elveţia sau în Japonia, ce economii parolate prin Lichtenstein? Nu sunt probleme, domnilor, noua generaţie scăpată din ochi de DNA-uri şi ANI-uri are tot orizontul afacerilor internaţionale deschis… Le mai lipseşte puţină şcoală de „offshore” prin insulele Caiman sau Seychelles, ori nu? Noii piloţi financiari sunt lansaţi pe orbită alături de navetele lor neîncăpătoare.

Bietul „cuib de cuci” daco-roman realizează abia acum în secolul  al XXI-lea că lumea aceasta este prea mică pentru nişte „zburători” care au în genetica lor însămânţată de veacuri vocaţia nemărginirii!

În anul 2010, în America circula categorisită drept „definiţia anului” următoarea afirmaţie: „Noua clasă politică este acea categorie de politicieni care pretind că pot întoarce un rahat de pe o parte pe alta prinzându-l de porţiunea… curată.” Ei, nene Iancule, vorba dumitale „curat murdar” este din nou în actualitate. Politica fiind prin definiţie o „cocotă”, politicienii nu pot fi altceva decât fiii săi… Mai tineri, mai bătrâni… Adică, tot Mărie, dar cu altă pălărie, musiu’!

Nimic nou pe frontul de est, doar nişte figuri ceva mai coafate, mai îmblănite, mai „vuiton-ate” sau „armani-ate”. În rest, zăpadă mare, vorbărie multă, ţară săracă şi o mulţime de trepăduşi ocupaţi cu vorbitul… Şi uite aşa, pentru că este ziua vorbelor de duh, astăzi, îmi vine în minte şi un proverb arab: „Cei ce vorbesc sunt mai mulţi decât cei ce gândesc, iar cei ce gândesc sunt cu siguranţă mai mulţi decât cei ce înfăptuiesc”. Culmea, domnilor, parcă toate definiţiile negative ni se potrivesc nouă, românilor!

Nu trebuie să ne întrebăm de ce, pentru că într-o „soţietate fără de moral şi fără de prinţip, care va să zică… nu există”! Ura, ura…

Există doar nişte cetăţeni români care s-au postat într-un mijloc de tarabă şi vând plase. Unele cu ochiuri mai mari, altele, cu ochiuri mai mici. Şi ei pot demonstra fiscului că, de fapt, vând locuri goale care cu siguranţă că sunt mai multe decât firele de plasă, atât de subţiri şi atât de fragile. Aceste fire sunt folosite doar la împachetat „nimicul”. Ce impozite să plăteşti pe nimic? Asta este noua „plasă”, ca să nu zic „clasă politică”, stimabililor… Noi vindem locurile goale… Din şi dintre oameni!

Dr. Radu Matei Todoran

seo оптимизация сайтавзломать wi fi на андроид