În condiţiile aprobării de către Consiliul Local Alba iulia a contractarii unui credit intern pentru susţinerea proiectelor de dezvoltare, compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei Alba Iulia a trecut la parcurgerea paşilor necesari întocmirii documentaţiei pentru acest scop. CL a aprobat acest demers anul trecut prin HCL 171 modificată cu HCL 264 din septembrie 2012.
În cursul zilei de ieri 12 februarie, s-a trecut la deschiderea ofertelor primite de la doi operatori economici, respectiv instituţii bancare. În perioada următoare se va trece la evaluarea ofertelor urmând să se determine oferta cea mai avantajoasă pentru nevoile municipiului. Valoarea finanţării rambursabile pe care administraţia locală o vizează este de 26 500 mii lei, cu o perioadă de maturitate între 7 şi 10 ani, în sistem revolving, cu trageri succesive în funcţie de nevoile beneficiarului.
Acest flux financiar ar urma să fie îndreptat înspre investiţii şi proiecte cunoscute pe care administraţia locală le derulează: Latura de Vest, DN74, DN1-E81, Parcul Dendrologic etc.
„Am analizat motivele care legitimează acest împrumut şi suntem convinşi că doar din resurse proprii nu am putea face faţă acestui volum de investiţii în 2013. Cu toţii cunoaştem rigoarea mecanismelor de finanţare europeană în care ţi se cere să participi la timp şi în care pe deasupra mai eşti şi taxat pe nedrept. Vrem să fim pregătiţi pentru orice şi să ducem la bun sfârşit ceea ce am promis. Sperăm să putem finaliza cât mai curând această procedură pentru ca obligatiile contractuale să se poată respecta în relaţia cu constructorii. Această infuzie de bani previne falimente, garantează locuri de muncă şi consum local. Dincolo de faptul că, odată plătiţi, putem solicita urgent rambursuri cu care să achităm din valoarea creditului sau să completăm investiţii importante în Oarda, Bărăbanţ, Partoş şi alte cartiere.” , a spus Mircea Hava, primar.
Gradul de îndatorare al municipiului ar ajunge după contratctarea acestui credit la 18,02% din limita admisă de 30%.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, în perioada Postului Mare, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia organizează o serie de conferințe duhovnicești, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din vechea Cetate a Bălgradului. …
Accidentul rutier s-a produs vineri, în jurul orei 18:00, pe Bulevardul Revoluției din Alba Iulia, în apropierea Colegiului Militar Mihai Viteazul. Două autoturisme, unul marca Seat și celălalt Audi, au intrat în coliziune. Ambele șoferițe …
SC APA CTTA SA ALBA, anunță întreruperea furnizării apei potabile in data de 29.08.2023, din cauza unei avarii majore la aducțiunea generală a sistemului zonal de alimentare cu apă potabilă a județului Alba, in zona …
Fii primul care comentează