Foto: Au fost premiati voluntarii din cadrul celei de-a II-a editii a „Voluntariat pentru SM”

In cursul acestei seri, la Casa de Cultura a Studentilor din Alba Iulia, intr-o atmosfera plina de daruire, a avut loc cea de a II-a editie a „Voluntariat pentru SM”, in cadrul careia au fost premiati cei mai buni voluntari. In cadrul evenimentului, cei prezenti au avut parte si de cateva frumoase momente artistice. Pe scena au urcat cei de la Teatrul Skepsis, care au prezentat o piesa de teatru umoristica, Darius Campan cu un moment de stand up comedy, dar si Miruna Bianu care i-a incantat pe cei prezenti cu muzica ei.

Voluntariat pentru SM este un eveniment dedicat promovării ideii de voluntariat în domeniul sănătatii și în special a voluntariatului pentru persoanele suferinde de Scleroză Multiplă.

Iata, mai jos, lista premiantilor si o galerie foto de la eveniment.

Nume Prenume Text
Arsîn Mihai Se acordă domnului Mihai Arsîn premiul I pentru întreaga activitate de voluntariat desfășurată în anul 2012
Moldovan Bianca Lorena Se acordă domnișoarei Bianca Lorena Moldovan premiul II pentru întreaga activitate de voluntariat desfășurată în anul 2012
Mînzat Alexandra Olimpia Se acordă domnișoarei Alexandra Olimpia Mînzat premiul III pentru întreaga activitate de voluntariat desfășurată în anul 2012
Fleșeru Cristian Se acordă domnului Cristian Fleșeru premiul de „Promovare invovativă” pentru simțul de creație și promovare continuă a asociației asociației

Cel mai responsabil

Szell Ioana Viorica Se acordă domnișoarei Ioana Viorica Szell premiul „Responsabilitate” pentru dăruire și inițiativă în activitatea de voluntariat a asociației.

Cel mai permanent

Pascu Cristina Elena Se acordă domnișoarei Cristina Elena Pascu premiul „Permanență” pentru prezență activă și constantă în programul de permanență al asociației.

Navetist

Hăbian Alexandra Nicoleta Se acordă domnișoarei Alexandra Hăbian premiul „Voluntarul navetist” pentru efortul de a participa la activitățile asociației.
Rusu Ștefan Dumitru Se acordă domnului Ștefan Rusu premiul „Voluntarul navetist” pentru efortul de a participa la activitățile asociației.
Danciu Alina-Silvia Se acordă domnișoarei Alina Danciu premiul „Voluntarul navetist” pentru efortul de a participa la activitățile asociației.
Maruneac Diana-Maria Se acordă domnișoarei Diana Maruneac premiul „Voluntarul navetist” pentru efortul de a participa la activitățile asociației.

Boboc

Obrejan Cristina Se acordă domnișoarei Cristina Obrejan premiul „Voluntarul Boboc”

Senior

Marc Simona Elisabeta Se acordă domnișoarei Simona Elisabeta Marc premiul „Voluntarul Senior”

Junior

Cordon Andreea Anamaria Se acordă domnișoarei  Andreea Anamaria Cordon premiul „Voluntarul Junior”
Călin Vlad Alexandru Se acordă domnului  Vlad Alexandru Călin premiul „Voluntarul Junior”
Borza Daniel Se acordă domnului Daniel Borza premiul „Voluntarul Junior” .
Recrutor
Szell Ana Maria Se acordă domnișoarei Ana Maria Szell premiul „Voluntarul Recrutor” pentru întreaga activitate de recrutare de noi voluntari în asociație .

Reactivat

Badea Ligia Rebeca Se acordă domnișoarei Ligia-Rebeca Badea premiul „Voluntar Reactivat” pentru revenirea în sânul asociației .
Mariț Anamaria Se acordă domnișoarei Anamaria Mariț premiul „Voluntar Reactivat” pentru revenirea în sânul asociației
Loghin Raluca-Adriana Se acordă domnișoarei Raluca-Adriana Loghin premiul „Voluntar Reactivat” pentru revenirea în sânul asociației

Tace și Face

Leah Maria Magdalena Se acordă domnișoarei Maria Magdalena Leah premiul „Tace și Face” pentru deosebita implicare și îndeplinire a sarcinilor în activitatea asociației
Lăscuș Iosif Alexandru Se acordă domnului Iosif Alexandrul Lăscuș premiul „Tace și Face” pentru deosebita implicare și îndeplinire a sarcinilor în activitatea asociației

Artist

Leah Anamaria Se acordă domnișoarei Anamaria Leah premiul „Voluntar Artist” pentru talentul artistic dovedit în asociație

Foundraiser

Cristea Elena Se acordă domnișoarei Elena Cristea premiul „Voluntar Foundraiser” pentru activitatea de strângere de fonduri  în asociație

Cel mai implicat

Oroian Ioana Maria Se acordă domnișoarei Ioana Maria Oroian premiul „Voluntar implicat” pentru implicare și devotament în activitățile asociaței

Voluntarul Spontan

Oaida Mirela Elena Se acordă domnișoarei Mirela Elena Oaida premiul „Voluntar Spontan” pentru spontaneitatea de care dă dovadă în activitatea asociației

Promovare inovativă

Crișan Octavian Se acordă domnului Octavian Crișan premiul pentru „Cel mai popular voluntar”
Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*