Peste 750 de elevi și profesori au luat parte la acțiuni preventiv-educative, în vederea creșterii gradului de siguranță școlară

În perioada 21-24 aprilie 2026, în baza planurilor de acțiune existente la nivelul Poliției Române, în unitățile de învățământ din orașele Teiuș, Baia de Arieș și Ocna Mureș, au fost derulate acțiuni preventiv- educative, în vederea creșterii gradului de siguranță școlară.

Activitățile au vizat informarea și conștientizarea elevilor cu privire la teme specifice domeniului siguranței școlare, precum prevenirea delincvenței juvenile, în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ, creșterea gradului de siguranță al elevilor și al cadrelor didactice, prevenirea absenteismului școlar și a comportamentelor de risc referitoare la consumul de substanțe interzise, respectiv băuturi alcoolice, tutun și substanțe psihoactive.

Totodată, elevilor le-au fost reamintite regulile de circulație, pe care trebuie să le respecte, pentru a nu deveni victime ale accidentelor rutiere.

Activitățile au fost organizate de polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Beneficiari ai acestor activități au fost peste 750 de elevi și peste 60 de cadre didactice, din următoarele unități de învățământ: Liceul Teoretic Teiuș, Liceul „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș, Școala Gimnazială „Simion Pantea” Sălciua, Școala Gimnazială Poșaga de Jos, Școala Gimnazială Ocoliș, Grădinița cu Program  Prelungit Valea Lupșii, Școala Primară Cisteiu de Mureș, Școala Gimnazială Războieni-Cetate, Liceul Tehnologic Sebeș, Școala Gimnazială Gârbova, Liceul Tehnologic Jidvei, Școala Gimnazială Bălcaciu, Școala Gimnazială Veseuș, Școala Gimnazială ” Ștefan cel Mare” Cetatea de Baltă, Școala Gimnazială Biia, Școala Gimnazială Rimetea.

Toate aceste demersuri se înscriu în eforturile constante ale structurilor implicate pentru creșterea gradului de siguranță în mediul școlar și pentru dezvoltarea unui comportament responsabil în rândul tinerilor.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*